Vâlceni, mare atenție: ANAF nu transmite mail-uri prin care sunt anunțate controale!


Prin intermediul unui comunicat de presă dat recent publicității, Serviciul de comunicare, relații publice și mass-media din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală a anunțat că instituția aflată în subordinea Ministerului Finanțelor Publice (ANAF) nu transmite e-mailuri contribuabililor pentru a anunța controale fiscale sau ale Direcției Generale Antifraudă.
„Precizăm că ANAF informează contribuabilii cu privire la o viitoare inspecție fiscală printr-un aviz de inspecție, conform art. 102 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, iar în cazul controalelor DGAF, acestea sunt inopinate și operative. (…) Persoane necunoscute au transmis în numele ANAF email-uri de la o adresă care nu aparține instituției noastre. Atragem atenția că ANAF nu transmite aceste mesaje. Sfătuim contribuabilii să nu transmită vreun reply sau să acceseze link-uri indicate în mesajele text”, se arată în comunicatul de presă la care am făcut referire.