Sursa foto: www.alchetron.com

Vâlcea și-a găsit jucătoare pe extrema stângă: „veterana” daneză Norgaard


Una dintre jucătoarele cu cele mai multe prezențe în naționala de handbal feminin a Danemarcei din ultimii 10-15 ani va evolua pentru SCM Râmnicu Vâlcea în sezonul 2019/2020! Este o veste bună pentru echipa noastră care vine după ce Ana Maria Popa a dorit să își continue cariera de jucătoare profesionistă în tricolul Gloriei Buzău, situație în care oficialii de la SCM Râmnicu Vâlcea s-au văzut nevoiți să umple golul creat pe postul de extremă stângă. Iar aducerea unei jucătoare pe acest post trebuia realizată în timp scurt, pentru că echipa noastră urmează să participe la turneul din Muntenegru, aflându-se deja la mijlocul perioadei de pregătire înainte de începerea competițiilor oficiale. De asemenea, conform indicatorilor de valoare pentru sportive pe care i-a stabilit Federația Română de Handbal, echipele din prima ligă românească nu pot transfera orice jucătoare decât în limita unor criterii stricte (acesta a fost și motivul pentru care, în pauza competițională, SCM a renunțat la mai multe handbaliste valoroase, dar care nu aveau cetățenia română).
Astfel, staff-ul de conducere al echipei noastre avea două variante: fie aducea o jucătoare de națională dintr-o țară care a obținut rezultate bune la edițiile recente ale unor campionate mondiale sau europene, fie o jucătoare cu cetățenia română. S-a optat pentru varianta unei „straniere” din naționala Danemarcei, chiar om de bază în această selecționată, deși trecută acum de prima tinerețe dacă ne raportăm la rigorile legate de vârstă care există în sportul de performanță. Campioana națională își va completa lotul pe poziția deficitară (extremă stânga) cu Ann Grete Norgaard, o jucătoare născută pe 15 septembrie 1983. Ea a evoluat sezoane bune pentru echipa daneză Viborg, dar și pentru alte echipe din aceeași țară nordică.
Prin această venire, lotul echipei râmnicene de handbal este aproape în totalitate definitivat înaintea începerii sezonului 2019/2020. Rămâne de văzut, totuși, dacă nu cumva pe ultima sută de metri oficialii grupării de sub Capela vor mai apela la vreun transfer, cunoscute fiind indisponibilitățile medicale a două jucătoare din zona de mijloc a echipei. Alicia Fraga Fernandez (coordonator de joc) va lipsi câteva săptămâni din cauza unei rupturi musculare, iar Florentina Craiu (pivot) va fi indisponibilă probabil câteva luni după ce a suferit o intervenție chirurgicală de curățare a meniscului.