Vâlcea se mândrește cu ambasadorii săi


• Mircea Perpelea și Lilian Zamfiroiu vin la Biblioteca „Antim Ivireanul” pentru un eveniment care face mare cinste județului nostru

După nenumăratele evenimente culturale, literare și publicistice de care vâlcenii au aflat că au loc zilnic la Biblioteca Județeană „Antim Ivireanul” din Râmnicu Vâlcea, de această dată vă anunțăm că „citadela culturii” din județul nostru va găzdui și un alt gen de activitate. Astăzi, 8 septembrie, cu începere de la ora 18.00, aici este programat un eveniment diplomatic de mare cinste pentru județul nostru. Fii ai Vâlcii, Mircea Perpelea și Lilian Zamfiroiu (foto), au fost numiți să reprezinte interesele țării noastre peste hotare, în două cunoscute state europene. Mircea Perpelea, fost prefect al județului nostru și consul la Marsilia (în Franța), a fost numit ambasadorul României în Albania, în timp ce Lilian Zamfiroiu, fost ambasador secund al României la UNESCO, este noul ambasador al țării noastre în Marele Ducat de Luxemburg.
În organizarea Consiliului Județean Vâlcea și a Bibliotecii „Antim Ivireanul”, cei doi ambasadori își vor da întâlnire, chiar în această după-amiază, cu prietenii și susținătorii din Vâlcea. În timpul frumosului eveniment, participanții vor avea parte de un moment intitulat „Vin D’Honneur” pe parcursul căruia vor fi depănate amintiri, creionate proiecte și, neapărat, închinată o cupă de șampanie.
Ne bucură foarte mult numirea celor doi vâlceni în importantele funcții din diplomația românească și, pe această cale, le adresăm sincere felicitări. Nu ne putem ascunde satisfacția legată de reușita din cariera diplomatică a lui Lilian Zamfiroiu, el fiind nimeni altul decât directorul onorific al cotidianului „Curierul de Vâlcea” și unul dintre oamenii care au marcat zorii presei libere din județul nostru.

Lazăr Comănescu și Emil Hurezeanu, alte nume de calibru venite din Vâlcea

În acest context, unul care face mare cinste județului nostru, ținem să le reamintim cititorilor noștri despre alți doi oameni cu care Vâlcea se poate mândri la orice pas. Oameni care, asemenea, lui Mircea Perpelea și Lilian Zamfiroiu, au îmbrățișat calea diplomației. Este vorba, după cum probabil ați intuit, despre Lazăr Comănescu și Emil Hurezeanu, ambii cu origini în zona Horezu.
Lazăr Comănescu a fost, la începutul deceniului trecut, Șeful Misiunii Permanente a României pe lângă Uniunea Europeană, fiind omul care a contribuit din plin la aderarea țării noastre în puternica structură politico-economică europeană. De-a lungul timpului, Lazăr Comănescu a mai fost ambasadorul țării noastre în Germania, dar și consilier prezidențial. Actualmente, vâlceanul nostru este ministrul Afacerilor Externe. Emil Hurezeanu, despre care cu mândrie afirmăm că face parte din breasla jurnaliștilor, reprezintă acum interesele României în Germania, de asemenea în calitate de ambasador.