VÂLCEA: Restricții rutiere de Sfântul Andrei și de Ziua Națională a României


Reprezentanții Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) au informat conducătorii auto că, în zilele de duminică, 29 noiembrie (zi premergătoare zilei de sărbătoare legală), luni, 30 noiembrie (Sfântul Apostol Andrei – Ocrotitorul României) și marți, 1 decembrie (Ziua Națională a României) se vor institui restricții de circulație pentru anumite vehicule rutiere.
Astfel, circulaţia vehiculelor rutiere cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, altele decât cele destinate exclusiv transportului de persoane, este interzisă în zilele de duminică, luni și marți, pe Drumul Național 7, pe ambele sensuri, pe raza județului nostru. Pe 29 noiembrie, restricțiile vor fi valabile în intervalul orar 16.00 – 22.00, pe 30 noiembrie în intervalul 06.00 – 22.00, iar pe 1 decembrie în intervalul orar 06.00 – 22.00.
Aceeași sursă a mai precizat că încălcarea prevederilor anunțate mai sus constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă.
• Material realizat cu sprijinul Biroului de Presă al CNAIR