„Vâlcea, plai de cânt și dor” și-a desemnat câștigătorii


În zilele de 11 și 12 martie, Consiliul Județean Vâlcea, prin Școala  Populară de Arte şi Meserii, a organizat cea de-a IV-a ediție a Festivalului Concurs Național al Tinerilor Interpreți de muzică populară „Vâlcea, plai de cânt și dor”. Prezentăm, mai jos, premiile obținute de participanții la concurs.
Diplomă de participare, pentru secțiunea soliști vocali, 6-9 ani, a fost oferită Mariei Alexandra Petrică din Râmnic, iar mențiune Florinei Alexandra Ungureanu – Râmnicu Vâlcea. Premiul de popularitate a revenit Anastasiei Ciucă – Rm. Vâlcea, premiul II – Mariei Patricia Tudor – Rm. Vâlcea și Danielei Ștefania Puică din Pitești – Argeș, iar premiul I – Livia Alexandra Floarea – Rm. Vâlcea și Andreea Denisa Popescu – Slatina, Olt.

Concurenții vâlceni au avut evoluții apreciabile
La secțiunea I – soliști vocali, categoria B (10 – 15 ani), diploma de participare a fost acordată Mihaelei Iosif – Corbeni, Argeș și Elenei Cosmina Speriatu – Berbești, Vâlcea. Mențiune a revenit: Şendroiu Matei – Eugen – Ploieşti, jud. Prahova și Cherăscu Maria Mădălina – Rm. Vâlcea, iar premiul III – Ozmen Aysenur – Bucureşti; Ogradă Alexandru Cosmin – Brezoi și Crăciun Maria Magdalena – Rm. Vâlcea.
Au obținut premiul II: Şerbănescu Maria Claudia – Bradu, jud. Argeş, Turcu Elena Luiza – Mischii, jud. Dolj, iar premiul I: Şandru Ioana Iuliana – Mateeşti, jud. Vâlcea, Mitran Andreea Simona – Piteşti, jud. Argeş. Tot la secțiunea I – soliști vocali, dar categoria C (16-30 ani), s-au acordat: mențiunea: Laura Florina prisacă – Avrig, Sibiu; premiul III: Paraschivu Oana Maria – Tg. Jiu, jud. Gorj, Ionescu Ana Ruxandra – București, premiul de popularitate: Marin Sorina Elena – Budești, jud. Vâlcea, premiul II: Iancu Alexandru Dan – Drăgănești – Olt, jud. Olt, Sabău Gabriela Sorina – Marghita, jud. Bihor, Anton Cătălina – Mariana – Ștefănești, jud. Argeş, iar premiul special al juriului: Gabriel Gîlea (Gorjanu) din Turburea, jud. Gorj. Premiul I a fost oferit: Deliei Kohut din Bucov, Prahova, Andreei Maria Ilie din Râmnicu Vâlcea și Ecaterinei Chiriac din Prisăcani, Iași.

Marele premiu a ajuns la o bihoreancă
La secțiunea a II-a – soliști instrumentiști, categoria A (10 – 15 ani), premiul II a revenit lui Turcea Mihai Adrian din Brașov, la clarinet, iar premiul I – Lupu Mădălina din Tigveni – Argeș – instrumente de suflat. La secțiunea a II-a soliști instrumentiști, categoria B (16-30 ani), premiul II a fost acordat lui Heredea Bogdan Andrei din Oradea, la saxofon, premiul I – Mustățea Robert Florian din Tg. Jiu, jud. Gorj – vioară. Trofeul a revenit Biancăi Diana Popa (foto) din Oradea, jud. Bihor.