VÂLCEA: NUMĂR RECORD de persoane infectate cu COVID


Reprezentanții Grupului de Comunicare Strategică al Guvernului României au transmis astăzi, 16 septembrie (ora 13.00) informațiile actualizate referitoare la evoluția pandemiei din țara noastră. În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 1.713 cazuri noi de persoane infectate cu COVID-19, acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.
În ultimele 24 de ore, în județul nostru au fost confirmate 83 de persoane infectate cu Coronavirus, totalul îmbolnăvirilor din județul nostru (calculate de la momentul declanșării pandemiei) a ajuns la 1.700.
Până astăzi, la nivel național, 4.285 de persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat. În intervalul 15 septembrie (ora 10.00) – 16 septembrie (ora 10.00) au fost înregistrate 49 de decese (33 bărbați și 16 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus. Aceste persoane erau internte în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brăila, Buzău, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Gorj, Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș, Neamț, Prahova, Sălaj, Suceava, Tulcea, Vaslui, Vrancea și Municipiul București.
Dintre acestea, 3 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 de ani, 4 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 50-59 ani, 16 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 15 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 11 decese la categoria de peste 80 de ani.
Toate cele 49 de decese înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 6.854. Dintre acestea, 471 sunt internate la ATI.
• Material realizat cu sprijinul Grupului de Comunicare Strategică al Guvernului României