Vâlcea intră pe harta conspiraționiștilor mondiali!


•anunțul făcut de către Gheorghe Dican cu privire la ridicarea unui colos de 15 metri în cinstea unei zeițe păgâne a adus județul nostru pe harta vânătorilor de conspirații

Din 2016, intrarea sudică în orașul nostru ar putea să fie „vămuită” de un grup statuar impresionant care ar avea în prim plan o zeiță păgână. Înaltă cât un bloc de patru etaje, statuia ar deveni cel mai înalt astfel de obiectiv al Vâlcii. Anunțul oficial pe care președintele Uniunii Artiștilor Plastici l-a făcut, la finele săptămânii, a transformat Râmnicul în cea mai proaspătă referință conspiraționistă a planetei. Aproape instantaneu, conotațiile oculte ale acestei statui au fost evidențiate și reliefate în tușe cât mai apocaliptice de către mai toți vânătorii mioritici de conspirații : „E posibil aşa ceva!? Ce naiba să caute o statuie a zeiţei Isis, zeiţă egipteană în Râmnicu Vâlcea!? Ce legătură există între acest oraş din România şi unul din simbolurile preferate de ocultişti? Pentru că da, Isis este unul din zeităţile la care se închină cei din Oculta Mondială/Illuminati! Aşa cum arătam într-un articol din 2014, aproape orice portret de zeiţă feminină (din literatura şi cultura francmasonică), ca de exemplu celebra „Statuie a Libertăţii” sau sigla companiei cinematografice „Columbia”, o reprezintă pe Isis. La sumerieni, Isis este zeiţa Semiramis sau Ishtar, fiind vorba despre una şi aceeaşi zeiţă ezoterică. Isis e considerată zeiţa magiei şi a vrăjilor; căsătorită cu fratele ei, Osiris (deci, ea practică şi incestul!), cei doi dau naştere la celebrul Horus (vă mai amintiţi de „ochiul lui Horus”, nu?, simbolul preferat al Illuminati). Conform legendei, Osiris este ucis de un rival, Seth şi tăiat în 14 bucăţi, îngropate în diferite locuri, pentru a nu mai putea fi înviat, cu excepţia penisului care fu aruncat în Nil şi mâncat de un crocodil (sau peşte). Isis îi găsi toate bucăţile lui Osiris şi-l învie. De atunci, în lumea ezoterismului şi a francmasoneriei, falusul (penisul în erecţie) a devenit un simbol adorat – a se vedea obeliscul din Washington, precum şi alte monumente asemănătoare. Această statuie a lui Isis în Râmnicu Vâlcea mi se pare o provocare a ocultiştilor la adresa noastră. De ce nu s-a făcut o statuie cu Brâncuşi, cu Eminescu, cu Creangă etc? Ni se bagă o statuie cu Isis, zeiţa egipteană Illuminati, şi, culmea, cu aprobarea preşedintelui Uniunii Artiştilor Plastici! O să vedeţi că din ce în ce mai multe simboluri francmasonice / Illuminati vor apare peste în România…” notează Lovendal. Ro site-ul românesc numărul unu de secrete și conspirații.
Conform altui site de acest gen: „Isis”, cea mai importantă zeiță a panteonului egiptean, a servit drept model pentru multe regine, precum Nefertiti, Hatșepsut sau Cleopatra. Soţie a lui Osiris și mamă a lui Horus, numele ei a fost tradus convențional prin „Tronul”. Pentru Diodor din Sicilia, Isis înseamnă „Cea veche”. În realitate, numele său a fost format prin dublarea primei silabe a numelui zeiţei akkadiene Iştar, de unde provine și numele ei egiptean, Asta. Herodot scria că în Busiris („Lăcașul lui Osiris”), capitala celei de-a noua nome, se afla cel mai mare templu al ei. Identificată cu Pământul, îi era atribuită steaua Sothis (Sirius), în timp ce Osiris era constelația Orion. Potrivit Papirusului Chester-Beatty, aflat în prezent la British Museum, Isis era „o femeie deșteaptă, mai inteligentă decât nenumărați alți zei… Nimic din cer și de pe Pământ nu-i era necunoscut”. Conform lui Sir Ernest Alfred Thompson Wallis Budge în Egyptian Magic și The Gods of the Egyptians, Isis era pentru egipteni „tare de limbă”, adică stăpânea cuvintele puterii, „pe care le cunoștea cu pronunția corectă și nu se întrerupea în vorbire, fiind desăvârșită atât în darea poruncii, cât și în rostirea cuvântului”. Ca soție a lui Osiris / Enki și mamă a lui Horus / Marduk, identificată cu Pământul, expertă în magie, Isis este sumeriana Ninhursag. Pe o stelă descoperită în 1850, ce se află astăzi în Muzeul Egiptean din Cairo, este scris că faraonul Keops a pus temeliile „casei lui Isis, stăpâna piramidei, lângă casa Sfinxului”. Considerând piramidele niște munți artificiali în miniatură, epitetul „stăpâna Piramidei” seamănă izbitor cu numele Ninhursag, adică „Doamna Muntelui Înalt” (Marea Piramidă de la Giza poate fi considerată cel mai înalt munte artificial). Cea mai bună dovadă că Isis era venerată de întreg mapamondul, ascunsă sub diferite nume în diverse religii, ne este oferită de scriitorul latin Lucius Apuleius Platonicus, care a trăit în secolul al doilea. În Metamorfoze el scria: „Putere unică, sunt slăvită de întregul univers sub mai multe forme, cu variate ceremonii reli­gi­oa­se, cu mii de nume. Frigienii, primii născuți pe Pământ, mă nu­mesc zeița din Pesinunt și mama zei­lor; atenienii de baștină mă nu­mesc Minerva Cecropiana; cipri­enii, care plutesc pe valuri, Venus din Pafos; cretanii iscusiți în arun­carea săgeților, Diana Dictynna; sicilienii, care vorbesc trei limbi, Proserpina Stigiana; locuitorii din Eleusis mă numesc Bellona, unii Hecate, alții Nemesis Rhamnusia. Dar aceia care sunt primii luminați de razele divine ale Soarelui, când începe să răsară, și ultimii când ele se apleacă spre orizont, locuitorii celor două Etiopii și egiptenii cei puternici prin străvechea lor știință, numai ei mă cinstesc cu slujbele sfinte și închinăciunile ce mi se cuvin, numai ei mă numesc cu adevăratul meu nume de regină, Isis” scrie site-ul secretelezeilor.ro
„Râmnicu Vâlcea va mai avea ceva unic în România, anul viitor. Statuia zeiței egiptene Isis, înaltă de 15 metri, care va fi amplasată în apropierea Muzeului de Artă Contemporană și va fi un produs artistic spectaculos. Paul Popescu, cel care deja lucrează la această statuie uriașă, este unul dintre sculptorii recunoscuți atât la nivel național, cât și internațional” Gheorghe Dican pentru AGERPRES.
„Nu avem încă suficiente informații privind subiectul discutat. În cel mai scurt timp cu putință vă vom trimite un răspuns oficial. Doamne ajută!” Arhiepiscopia Râmnicului