„Vâlcea este lovită din plin de măsurile anti-sociale ale Guvernului Ponta”


• declară fostul prefect Anuţa Handolescu

Din postura de secretar executiv al Biroului Politic Judeţean al PDL Vâlcea, Anuţa Handolescu susţine că formaţiunea din care face parte a început să se mişte bine. „La europarlamentare, se va vedea că PDL are o activitate bună în judeţ. Organizaţia de la Vâlcea va obţine un rezultat mult mai bun decât filialele din alte judeţe. Sunt, însă, judeţe unde Partidul Mişcarea Populară s-a dezvoltat… Aici, la Vâlcea, e undeva jos. Dar nu numai din cauza asta este normal să crească PDL… Judeţul nostru este lovit din plin de măsurile anti-sociale ale Guvernului Ponta, de la scumpirea carburanţilor până la blocarea unor investiţii extrem de importante pentru noi”, a declarat Handolescu.