Vâlcea are trei reprezentante la Europeanul de tineret din Ungaria


În perioada 11-21 iulie, la Gyor, în Ungaria, se va desfășura Campionatul European de handbal feminin de tineret, destinat jucătoarelor cu vârsta sub 19 ani. Pentru acest turneu final, antrenorul Dragoș Dobrescu a convocat două tinere jucătoare de mare perspectivă de la SCM Râmnicu Vâlcea: portărița Diana Ciucă (foto reprezentativ) și extrema stânga Roberta Stamin (foto, în stânga). Alături de cele două jucătoare, la turneul continental din Ungaria este prezentă și antrenoarea cu portarii de la SCM Râmnicu Vâlcea, Ildiko Kerekeș-Barbu (foto, în dreapta), cea care, acum, are misiunea de a le pregăti pe apărătoarele buturilor din lotul tricolor.
Echipa noastră de tineret face parte din Grupa D, alături de selecționatele similare de vârstă ale Norvegiei, Suediei și Portugaliei. Cele patru formații se vor duela după clasicul sistem «fiecare cu fiecare», primele două clasate urmând să se califice în faza grupelor principale.

Programul României în Grupa D

Joi, 11 iulie (ora 17.15)
România – Portugalia
Vineri, 12 iulie (ora 17.30)
Suedia – România
Duminică, 14 iulie (ora 15.30)
Norvegia – România
Sursa foto: Facebook SCM Râmnicu Vâlcea