Vâlcea are nevoie de profesori de chimie și fizică


Cel puțin șase ședințe au fost organizate de către Inspectoratul Școlar Vâlcea pentru distribuirea posturilor rămase vacante sau rezervate din domeniu. Potrivit declarației inspectorului școlar general, Andra Bică (foto), există deficit de cadre didactice la disciplinele fizică și chimie. În schimb, Vâlcea are un număr foarte mare de profesori de Limba și Literatura Română, de Engleză și Franceză, dar, din păcate, nu sunt ore pentru toți. Este posibil ca săptămâna aceasta să fie organizat, de către conducerea Inspectoratului Școlar Județean Vâlcea, un nou concurs pentru suplinitori. Concursul nu este prins în metodologie, dar poate fi organizat pe plan local, pentru posturile rămase vacante de la 1 septembrie (persoane aflate în concedii de creștere a copilului, concedii de studii etc.).