Vâlcea a intrat sub avertizare COD PORTOCALIU. Cum va fi astăzi?


Administrația Națională de Meteorologie a anunțat astăzi, 24 august 2020, prin intermediul unui comunicat de presă, că jumătatea a doua a zilei va fi una cu vreme ploioasă în aproape jumătate din țară. Mai exact, 19 judeţe se află sub avertizare meteo de furtuni. De la ora 12.00, sub avertizare meteo Cod Portocaliu se află și județul nostru.
Astfel, pentru Vâlcea, Codul Portocaliu este valabil astăzi, pentru intervalul orar 12.00 – 23.00, după cum se poate vedea în imaginea atașată. În această perioadă de 11 ore vor fi înregistrate perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, care se va manifesta prin averse torenţiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii şi grindină. Cantităţile de apă, în intervale scurte de timp sau prin acumulare, vor ajunge la 30-40 l/m.p., iar pe arii restrânse se vor înregistra chiar 50-70 l/mp, după cum au avertizat meteorologii.