S-au spart toate ghinioanele! Vâlcea a câștigat cu Minaur și a încheiat 2019 pe primul loc


În această seară, cu începere de la ora 18.00, SCM Râmnicu Vâlcea și Minaur Baia Mare s-au întâlnit într-unul dintre cele mai interesante meciuri ale etapei a unsprezecea din Liga Florilor de handbal feminin. Partida a pus față în față două dintre cele mai ambițioase formații din campionatul intern, care au început foarte bine acest sezon. Campioana SCM avea nevoie de un succes pentru a încheia anul 2019 în «fotoliul» de lider al Ligii Florilor, în timp ce Minaur venise la Vâlcea cu gândul de a obține cele trei puncte pentru a se apropia de podiumul campionatului.

Diferența s-a făcut în prima repriză

Pentru SCM Râmnicu Vâlcea, derby-ul cu Minaur Baia Mare s-a disputat în unele condiții mai speciale, îndrăznim să spunem. Echipa noastră venea după o perioadă în care a avut de susținut multe partide dificile, mai ales în grupele Ligii Campionilor. Așa se explică și rezultatele mai slabe pe care echipa noastră le-a înregistrat în ultimele trei săptămâni. Ne referim aici la înfrângerile consecutive suferite în dubla contra campioanei Muntenegrului, Buducnost Podgorica, dar și recent, în deplasarea de la SG Bietigheim, campioana Germaniei. Pe lângă aceste eșecuri din Liga Campionilor, SCM Râmnicu Vâlcea a suferit și primul eșec în campionatul intern, în deplasarea de la Gloria Bistrița. În plus, partida de miercuri cu Minaur s-a disputat la numai câteva zile înaintea celei de sâmbătă, din Liga Campionilor, în care SCM Râmnicu Vâlcea va primi vizita puternicei grupări franceze Brest Handball.
Din fericire însă, în meciul cu Minaur, jocul echipei noastre a mers destul de bine, chiar foarte bine în unele momente. Vâlcea a strălucit în prima repriză, când a marcat de 16 ori și a primit doar opt goluri. Oboseala și-a spus cuvântul în partea secundă, jocul a fost mai fragmentat, pe fondul încercărilor oaspetelor de a reveni în «cărți» pentru un rezultat favorabil lor. Din fericire însă, elevele lui Florentin Pera au știut cum să țină de o diferență de scor suficientă cât să le asigure un succes liniștitor. Partida s-a încheiat cu scorul 29-23, iar SCM Râmnicu Vâlcea a bifat alte trei puncte care o mențin în fruntea campionatului intern și în pauza competițională care va urma.

București și Corona au obținut tot victorii

Tot în această etapă a unsprezecea, contracandidatele echipei noastre în lupta pentru cucerirea titlului de campioană au obținut, la rândul lor, succese. Corona Brașov a câștigat în deplasarea de la AHCM Slobozia, scor 26-23. CSM București s-a impus, pe teren propriu, contra SCM Craiova (scor 27-16) și a urcat pe locul al treilea în clasamentul Ligii Florilor, trupa din Capitală profitând de înfrângerile celor de la Gloria Buzău și Minaur Baia Mare.
Situația în partea superioară a clasamentului Ligii Florilor se prezintă astfel: SCM Râmnicu Vâlcea – 27 de puncte (zece meciuri disputate); Corona Brașov – 26p (unsprezece meciuri); CSM București – 22p (zece meciuri); Gloria Buzău – 21p (zece meciuri); Minaur Baia Mare – 20p (unsprezece meciuri).

Rezultate parțiale din etapa a XI-a

CSM Slatina – HC Zalău 20-19
SCM Râmnicu Vâlcea – Minaur Baia Mare 29-23
HC Dunărea Brăila – Gloria Buzău 33-27
AHCM Slobozia – Corona Brașov 23-26
CSM București – SCM Craiova 27-16

Alte două meciuri se vor disputa ulterior

Duminică, 17 noiembrie, ora 11.00
CSU Cluj-Napoca – Rapid București
Duminică, 29 decembrie
Măgura Cisnădie – Gloria Bistrița