Val de amenzi în trafic


La data de 16 august 2020, polițiștii rutieri și de ordine publică din cadrul Poliției Municipiului Râmnicu Vâlcea împreună cu polițiști locali au desfășurat o acțiune punctuală pe raza municipiului, pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică, siguranță rutieră, asigurarea fluenței traficului și prevenirea evenimentelor rutiere.
Astfel polițiștii au oprit pentru control 129 de vehicule și au legitimat și verificat 286 de persoane, iar în urme neregulilor descoperite au fost aplicate 29 de sancțiuni pentru abaterile săvârșite la regimul rutier și 2 sancțiuni contravenționale la Legea 61/1991 R pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice. De asemenea, polițiștii au reținut 6 permise de conducere și un certificat de înmatriculare.
• Biroul de Presă al IPJ Vâlcea