Vaccinarea antigripală a început cu Țara Loviștei


Prima tranșă de vaccin antigripal a fost alocată județului Vâlcea zilele trecute, cele 8.600 de doze fiind distribuite în tot județul. Potrivit declarației purtătorului de cuvânt al DSP Vâlcea, dr. Luminița Apostolescu, vaccinarea a demarat cu localnicii din Țara Loviștei. Per total, reprezentanții Direcției de Sănătate Publică Vâlcea au solicitat 40.000 de doze de vaccin antigripal pentru tot județul, vaccin ce va ajunge în două sau trei tranșe. De vaccinare antigripală gratuită beneficiază persoanele din categoriile de risc: copiii, bolnavii cronic, cele trecute de 60 de ani, personalul din unitățile medico-sociale etc.