Uz de armament pe străzile Râmnicului: un polițist și un militar au fugit după doi bărbați care tâlhăriseră un tânăr!


În seara de 9 aprilie, pe raza municipiului Râmnicu Vâlcea, o patrulă pedestră mixtă formată dintr-un polițist și un militar M.Ap.N. a fost alertată de către strigătele unei femei, al cărei fiu fusese victima unei tâlhării, aceasta indicând doi bărbați care o luaseră la fugă.
Patrula pedestră a plecat imediat în urmărirea lor. Întrucât cei doi nu s-au supus somațiilor, polițistul a executat trei focuri de armă în plan vertical, moment în care bărbații s-au oprit. S-a procedat la încătușarea celor doi bărbați și conducerea lor la sediul poliției, asupra lor fiind găsite bunuri despre care femeia a declarat că i-au fost sustrase fiului.

Ce au pățit cei doi bandiți?

„În cauză a fost întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată în care se efectuează cercetări sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea. În urma probatoriului administrat, organele de cercetare penală au dispus reținerea celor doi bărbați de 32 respectiv 34 de ani, din comuna Budești. Aceștia au fost încarcerați în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea. Menționăm că în urma efectuării focurilor de armă nu au rezultat victime sau distrugeri”, se arată într-un comunicat transmis de IPJ Vâlcea pe marginea acestui subiect.
• Material realizat cu sprijinul IPJ Vâlcea