Un vâlcean riscă să ajungă după gratii pentru că a făcut „prostii” la volan


Prin intermediul unui comunicat de presă, reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea au anunțat că, la data de 22 noiembrie 2020, polițiștii Secției 7 Rurală Măldărești au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat cu vârsta de 45 de ani. Acesta este cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat, punerea în circulație sau conducerea unui vehicul cu numere false, conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau altor substanțe, fapte prevăzute de Codul penal.

Ce au anunțat polițiștii?

În rândurile de mai jos vă prezentăm integral comunicatul la care am făcut referire:
„În seara de 22 noiembrie, polițiștii Secției 7 Poliției Rurală Măldărești au oprit, pentru control, pe raza comunei Popești, un autoturism de teren, condus de un bărbat de 45 de ani, din comuna Olanu. În urma verificărilor efectuate de polițiștii s-a stabilit că autoturismul nu este înmatriculat în circulație, iar plăcuțele cu numere de înmatriculate ce erau montate pe acesta provin de la un alt autoturism. De asemenea, polițiștii au constatat că bărbatul nu deține permis de conducere, iar în urma testării cu aparatul etilotest i-a rezultat o alcoolemie de 0,84 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, bărbatul fiind condus la o unitate spitalicească în vederea recoltării a două probe biologice de sânge. În urma probatoriului administrat, organele de cercetare penală au dispus reținerea pe bază de ordonanță, a bărbatului de 45 de ani, acesta fiind încarcerat la Centrul de Reținere și Arest Preventiv din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea. În cauză cercetările sunt efectuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Horezu”.
• Material realizat cu sprijinul IPJ Vâlcea