Un vâlcean căutat de polițiștii din Germania a fost reținut


Zilele trecute, polițiștii vâlceni au pus în aplicare un mandat de arestare preventivă, emis de Curtea de Apel Piteşti. Măsura viza un bărbat cu vârsta de 41 de ani și domiciliul în orașul Băile Olănești. Acesta figura ca urmărit internaţional, pentru înşelăciune calificată în convenţii, faptele fiind petrecute pe teritoriul Germaniei.
„Bărbatul era urmărit internaţional pentru contrafacerea şi semnarea în fals a 36 de ordine de plată, în numele deţinătorilor legali ai conturilor bancare, deschise sub diverse pseudonime, sume de bani aparţinând titularilor legitimi ai conturilor bancare. Aceștia au fost prejudiciați cu peste 25.000 de euro. Faptele au fost săvârşite în perioada 12 februarie 2011 – 26 martie 2014, pe raza mai multor oraşe din Germania. Ele sunt incriminate de art. 263, art. 267 şi art. 25, toate din Codul penal german”, detaliază polițiștii vâlceni prin intermediul unui comunicat de presă.

Bărbatul va fi trimis în Germania pentru a fi judecat și condamnat

Oamenii legii din județul nostru mai informează că bărbatul depistat a fost prezentat procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti. Magistratul a dispus deja măsura reţinerii pentru bărbatul în cauză, el fiind încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea. În continuare, vor fi demarate procedurile legale în vederea predării vâlceanului către autorităţile germane, care îl vor judeca și condamna.