Un teolog cu halat de medic
Să ne amintim. Primul vindecător – atât cât îngăduie memoria timpului nostru european – a fost un zeu. A fost însuşi Apollo, care a inventat „arta” de a izgoni relele. Apoi (simplificând) sedus de nimfa Coronis, Apollo are un fiu: pe Esculap, cel însoţitor, ca medic, al expediţiei Argonauţilor, sfârşind (prin pedeapsă) ca astru în Constelaţia Şarpelui. Pe pământ rămân, însă, fiii lui să-i continue arta medicală, unul dintre ei fiind amintit de Homer în „Iliada”. Vin la rând suite de preoţi-medici: aşa-numiţii asclepiazi, descendenţi ai lui Esculap (Asclepios). Medicina continuă să treacă prin alte şi alte figuri celebre, între care Pitagora (matematicianul!) şi Hipocrate, de la care ne-a rămas până astăzi celebrul Jurământ. În sfârşit, timpul se scurge, intrăm în era creştină – şi cei care acţionează sub drapelul medicinii sunt tot preoţi: preoţii creştini, care exercită această artă în mânăstiri; unele anume construite, cum este cea de pe muntele Cassino, întemeiată de Sfântul Benedict. Apar şi primele spitale, care au şi ele tâlcul lor; exemplul celebrului „Hotel-Dieu” din Paris, fondat de Sfântul Landri în anul 651, care va depinde o mie de ani de Catedrala Notre-Dame (spitalul există şi astăzi, cu acelaşi nume şi renume). Dar suflul nou, soldat cu apariţia medicinii ştiinţifice, îl aduce Renaşterea. Acum, la mare preţ este umanismul medical, avându-l ca precursor pe un Luther al medicinii: elveţianul Theophrast von Honenheim, cunoscut de regulă sub numele Paracelsus.
De ce am făcut această succintă incursiune în istoria medicinii? Din două motive. Primul: pentru a vedea cum, de-a lungul întregii sale existenţe, medicina s-a împletit adeseori cu credinţa în divinitate – fie că era vorba de zei sau, în era noastră, de Mântuitorul Iisus Christos (la acest capitol ar fi multe de spus despre „doctorii fără arginţi”). Celălalt motiv: pentru a înţelege mai bine demersul publicistic al domnului George Stan, în egală măsură medic şi teolog, autor al recentului volum „Teologie şi medicină pentru familie”, Editura Cartea Ortodoxă, Alexandria, 2011. Şase sute de pagini format mare – un autentic larousse – în care, cu ştiinţă şi devoţiune creştină, cu înţelepciune, medicul-teolog George Stan semnalează semenilor numeroasele maladii ce ne bântuie fiinţa, oferind totodată sfaturi, pilde, soluţii.
Domnul George Stan, absolvent de Medicină şi Teologie, a fost decenii la rând medicul Patriarhiei Române. A debutat în această grea răspundere odată cu urcarea în Scaunul de Înaintestătător al Bisericii Ortodoxe Române a Părintelui Iustinian Marina. Părintele Patriarh este cel care a sesizat, primul, necesitatea unor cunoştinţe medicale pentru slujitorii Altarului. În acest spirit, el a introdus în programul de studii, începând cu anul universitar 1956-1957, un „curs practic de medicină generală (o oră pe săptămână – n. n.) cu aplicaţiuni la activitatea pastorală a viitorilor noştri preoţi”. Profesor, la recomandarea aceluiaşi Părinte Patriarh: medicul-teolog George Stan. Vreme de 20 de ani; până în 1977 când, odată cu trecerea la cele veşnice a Patriarhului Iustinian, cursul a fost scos din programă. Nu-i momentul – şi nici spaţiul rubricii nu îngăduie – să vorbim pe larg despre acest strălucit strateg al Bisericii noastre. Pe nedrept poreclit patriarhul roşu, el a reuşit să impună un „modus vivendi” cu regimul comunist, asigurând Bisericii stabilitate şi trăinicie, iar atunci când lucrurile ajungeau pe muchie de cuţit, a ştiut să se opună tranşant compromisului. Un singur exemplu: la construirea, în Bucureşti, a magistralei Nord-Sud (actualul bulevard Dimitrie Cantemir) s-a pus problema demolării bisericii Slobozia, monument istoric din anul 1631. Disputa cu autorităţile a ajuns la cuţite. În acea clipă, de faţă cu vârful mărimilor timpului, Patriarhul a rostit sentenţios: „Dacă ţineţi cu tot dinadinsul să-mi dărâmaţi biserica Slobozia, o puteţi face, dar să ştiţi că mai întâi trebuie să treceţi cu buldozerul peste mine şi peste preoţii mei din Capitală”.
O bună parte din tematica volumului „Teologie şi medicină pentru familie” o constituie însăşi substanţa cursului ţinut de profesorul George Stan studenţilor teologi. Amintesc numai capitolele cărţii: „Noţiuni privind alcătuirea corpului omenesc”; „Boli ale aparatului respirator”; Aparatul cardiovascular”; „Boli ale arterelor periferice”; „Sângele”; „Aparatul digestiv”; „Aparatul urinar”; „Glandele endocrine”; „Aparatul genital feminin”; „Boli infecţioase”; „Boli venerice”; „Primul ajutor”; „Noţiuni de igienă”. Un capitol special este consacrat „Problemelor actuale”, deoarece, citez: „Trăim într-o lume secularizată, în care privirile omului s-au întors – după cum constată preot prof. dr. Dumitru Gh. Popescu – „de la lumea valorilor spirituale supreme, de la Dumnezeu, către valorile trecătoare ale acestei lumi, făcându-l să devină sclavul lor”. Cu discernământ şi eleganţă, atenţia este concentrată către următoarele probleme actuale: „Avortul”; „Procrearea medical asistată”; „Transplantul de organe”; „Ingineria genetică şi clonarea”; „Sindromul de imunodeficienţă dobândită (SIDA); „Eutanasia”; „Homosexualitatea”.
Cartea domnului George Stan se bucură de girul a două personalităţi, care au semnat două succinte prefeţe. Mai întâi, Înalt Prea Sfinţitul Galaction, Episcopul Alexandriei şi Teleormanului: „Cu siguranţă, lucrarea atrage prin bogăţia informaţiei, prin stilul filocalic, prin răspunsul ortodox dat unor concepţii fanteziste mai noi sau mai vechi cu privire la om, prin dobândirea unor cunoştinţe medicale absolut necesare oricărui intelectual şi îndrumător de viaţă sănătoasă, corporală şi spirituală. Felicitând pe venerabilul teolog şi medic, recomandăm cartea de faţă cu toată convingerea şi binecuvântăm apariţia ei din toată inima”. Profesor doctor Alexandru Oproiu: „Lectura lucrării m-a subjugat şi, în acelaşi timp, mi-a făcut o mare plăcere, pentru că mi-a dat prilejul să înţeleg mai bine şi din punct de vedere teologic meseria pe care o practic de peste o jumătate de veac”.
În ceea ce-l priveşte pe venerabilul autor – medicul teolog George Stan a împlinit recent vârsta de 80 de ani – este de reţinut strădania sa de a se achita astfel de nobila însărcinare dată de Întâistătătorul, rămasă ca o datorie testamentară; el rosteşte, cu modestie şi evlavie, în Introducerea cărţii: „Cum aceasta era una din dorinţele Părintelui Patriarh Justinian, mulţumesc Bunului Dumnezeu că m-a ajutat să i-o îndeplinesc”.
„Teologie şi medicină pentru familie” – o carte-testament, o pravilă de nelipsit din casa oricărui creştin.