Un nou spectacol la Arenele „Traian”. INTRAREA LIBERĂ!


Proiectul cultural „Zilele Folkului”, propus râmnicenilor de către Primăria municipiului, continuă şi în week-end-ul care urmează la Arenele „Traian”. Spectacolul susţinut de Mircea Baniciu şi de trupa „Ocru” se va desfășura sâmbătă, 5 septembrie, de la ora 19.30. Intrarea este liberă în limita a 500 de spectatori.
În vederea încadrării în numărul maxim de spectatori permis de reglementările în vigoare, accesul la spectacolul de sâmbătă se va realiza în baza unui Tichet de Acces. Acest tichet poate fi ridicat de la Registratura Primăriei din strada General Praporgescu nr. 14, sau de la Biroul Comunicare, Sport, Cultură aflat în sediul administrativ din strada General Magheru nr. 25 (clădirea Socom), la etajul I.
• Material realizat cu sprijinul Biroului de Presă al Primăriei Râmnicu Vâlcea