Un localnic din Diculești, cercetat pentru furt de petrol!


• bărbatul a perforat conducta care traversa gospodăria sa, furând produsul petrolier • 800 l de petrol, în propria locuință • 12.000 lei, prejudiciul creat

Marți, 16 octombrie a.c., poliţiştii vâlceni au fost sesizaţi că, în punctul „la Saivan”, comuna Diculeşti, în zona prin care conducta magistrală Ţicleni- Ploieşti tranzitează localitatea respectivă, în aer se simte un miros puternic de produs petrolier. În urma verificărilor efectuate, poliţiştii din cadrul Secţiei 10 Poliţie Rurală Măciuca, Serviciului Ordine Publică, împreună cu jandarmi de la Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Vâlcea, care asigură paza conductelor, au identificat, într-o grădină, aflată în punctul prin care tranzitează conducta, proprietatea unui cetă­țean de 51 de ani, din localitate, o groapă făcută în jurul acesteia, care era acoperită cu scânduri. Cu ocazia cercetării la faţa locului, s-a cons­tatat faptul că această conductă a fost perfo­ra­tă prin încălzire cu autogen, pe aceasta fiind monta­tă o şanieră, sub care era aşezat un butoi de plastic de 200 l. În momentul respectiv, în recipient se aflau aproxi­ma­tiv 100 l de produs petrolier. S-a stabilit că această conductă a fost descoperită de proprietar în peri­oada 1- 5 octombrie a.c., în momentul efectuării mai multor săpături pentru construirea unui solar. După per­cheziţia domiciliară, efectuată în baza unei auto­rizaţii de percheziţie emisă de Judecătoria Bălceşti, oamenii legii au ridicat aproximativ 800 de litri de pro­dus petrolier şi o bucată dintr-o conductă deza­fec­tată, care aparţinea unei societăţi comer­cia­le. Po­li­ţiştii continuă cercetările sub aspectul comi­terii infracţiunilor de furt de produse şi componente de la instalaţii petroliere şi deţinere de produse ener­getice în afara antrepozitului fiscal, prejudiciul creat fiind de aproximativ 12.000 lei. În urma proba­toriului administrat în cauză, poliţiştii au dispus reţinerea sus­pectului pentru 24 de ore, urmând să fie prezen­tat instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă. Suspectul se află în prezent încarcerat la Centrul de Reţinere şi Arestare Pre­ven­tivă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Jude­ţean Vâlcea.