Un bărbat din Bunești se zbate între viață și moarte


UPDATE: joi, 1 septembrie

Pietonul rănit miercuri în comuna Bunești a decedat din cauza rănilor provocate de accidentul rutier. Din păcate, ca o ironie a sorții, se pare că tocmai sâmbătă una dintre fiicele celui care a decedat urma să se căsătorească.

____________________________________________________________________

• el a fost rănit astăzi, în urma unui accident rutier
DN 67, pe raza comunei Bunești, a fost astăzi scena producerii unui accident rutier. În timp ce se deplasa pe partea carosabilă, un bărbat în vârstă de 63 de ani, din Bunești, a fost lovit de un autoturism Dacia Duster care circula în același sens. După ce a fost lovit de partea dreaptă a mașinii, pietonul a fost proiectat în afara părții carosabile. Din informațiile noastre, bărbatul a fost grav rănit, și-a pierdut cunoștința, dar nu a decedat, așa după cum au titrat alte publicații.
Ar mai fi de amintit și faptul că șoferul autoturismului Dacia Duster a fost verificat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Bărbatul rănit se numește Marian N. și este născut în anul 1953 în comuna Bunești.