Un adevăr care prinde contur: Tot mai mulți râmniceni doresc să își monteze centrale termice!


În contextul în care atât de multe asociații de proprietari se confruntă cu dificultăți în ceea ce privește plata facturilor la apă caldă (și încălzirea aferentă pe timp de iarnă), avem informații venite din mai multe surse care atestă faptul că numeroși râmniceni intenționează să își monteze centrale termice. Din informațiile noastre, acest demers nu va mai fi unul tocmai dificil (care ar necesita acordul expres al repre­zentanților CET Govora), dacă în Consiliul Local al Râmnicului s-ar adopta o decizie aproape istorică, îndrăznim să o numim.
Astfel, știm că, în urma numeroaselor plângeri pe care le-au primit din partea râmnicenilor nemulțumiți, consilierii municipiului intențio­nează să modifice hotărârea de CL, adoptată în urmă cu mai mulți ani, care face referire la criteriile pe care trebuie să le îndeplinească beneficiarii serviciilor CET Govora în vederea debranșării. Iar în urma plângerilor pe care râmnicenii buni-platnici (dar care au ghinionul să facă parte dintr-o asociație debranșată) le depun zilnic la primărie, nu este deloc exclus ca printr-o hotărâre a CL să se modifice acele criteriile de debranșare.

Prețul mare al căldurii pe timp de iarnă, alt motiv de nemulțumire

În aceste condiții, este lesne de anticipat cât de mare va fi numărul râmnicenilor care vor dori să nu mai fie „captivi” ai sistemului furnizorului de apă caldă și agent termic din municipiu. Cu toții se vor îndrepta spre alternativa oferită de centralele termice de apartament, mulți dintre ei sperând că vor beneficia de servicii mult mai ieftine și nici nu vor mai avea de suferit stresul legat de oprirea apei calde dacă locuiesc într-o asociație „cu probleme”. În plus, discutând cu râmnicenii nemulțumiți, am ajuns la concluzia că aceștia sunt de-a dreptul speriați de tarifele pe care urmează să le achite pentru agentul termic furnizat în perioada anotimpului rece. Au fost oameni care ne-au spus că, în ianuarie 2016, au ajuns să plătească și 800 de lei pentru apartamente cu 3-4 camere. Adică simțitor mai mult decât a plătit o familie care locuiește la casă și încălzește, foarte probabil, o suprafață mai mare!
Suntem tare curioși să vedem cum vor reacționa reprezentanții CET Govora în urma acestui semnal de alarmă pe care dorim să îl tragem. Adică atunci când se vor trezi pe masă cu mii de cereri de debranșare. Ar fi o situație extrem de neplăcută pentru o companie, emblematică în județul nostru, ajunsă acum în stare de insolvență! (I. POPA)