Ultimele zile pentru subvenția la motorină


APIA reamintește că fermierii mai pot depune cererile de plată pentru încasarea subvențiilor pentru motorina utilizată în agricultură, aferente trimestrului trei, până la sfârșitul lunii octombrie. Cererile de plata trimestriale se depun în condițiile prevăzute de art.8 din Hotărârea Guvernului nr. 1174/2014. Pentru sectorul vegetal, cererile de plata se depun însoțite de următoarele documente:
a) situația suprafețelor și a structurii culturilor pentru care solicită ajutorul de stat și/sau producția de ciuperci estimată, aferente perioadei pentru care solicită acordarea ajutorul de stat prin rambursare, al cărei model este prevăzut în anexa nr.8 din ordin;
b) documente care dovedesc cantitatea de ciuperci produsă, după caz;
c) situația centralizatoare a cantităților de motorină utilizate la lucrări mecanizate, aferente perioadei pentru care solicită acordarea ajutorul de stat prin rambursare, întocmită conform modelului prevăzut în anexa nr.9 din ordin;
d) copie a facturilor fiscale de cumpărare a motorinei emise de vânzător pe numele solicitanților;
e) dovadă cont trezorerie;
f) copie a documentelor de identitate și/sau a documentelor de înregistrare, în cazul în care au intervenit modificări față de cererea de acord prealabil pentru finanțare;
g) adeverință în original de la Registrul agricol, cu suprafețele aflate în exploatare, în cazul în care au intervenit modificări față de cererea de acord prealabil pentru finanțare;
h) adeverință în original de la Direcția pentru agricultura județeană, pentru suprafețele plantate cu vie nobilă, în cazul în care au intervenit modificări față de cererea de acord prealabil pentru finanțare.
Pentru sectorul zootehnic, cererile de plată se depun însoțite de următoarele documente:
a) situația centralizatoare a cantităților de motorină utilizate pentru sectorul zootehnic, aferentă trimestrului pentru care solicită acordarea ajutorului de stat prin rambursare, întocmită conform modelului prevăzut în anexa nr.9 din ordin;
b) copie a facturilor fiscale de cumpărare a motorinei emise de vânzător pe numele solicitanților;
c) situația privind calculul efectivului rulat/efectivului mediu realizat, întocmită de beneficiar și vizata de medicul împuternicit de liberă practică, după caz, întocmită conform modelului prevăzut în anexa nr.10;
d) dovadă cont trezorerie;
e) copie de pe cererea depusă de către apicultori la consiliul local în vederea asigurării acestora de vetre de stupină temporare sau permanente;
f) copie a documentelor de identitate și/sau a documentelor de înregistrare, în cazul în care au intervenit modificări față de cererea de acord prealabil pentru finanțare.
Pentru sectorul îmbunătățiri funciare, cererile de plată se depun însoțite de următoarele documente:
a) situația centralizatoare a cantităților de motorină utilizate pentru irigații, aferentă perioadei pentru care solicită acordarea ajutorul de stat prin rambursare, întocmită conform modelului prevăzut în anexa nr.9 din ordin;
b) copie a facturilor fiscale de cumpărare a motorinei emise de vânzător pe numele solicitanților;
c) situația centralizatoare a cantităților de apă pentru irigații, întocmită conform modelului prevăzut in anexa nr.11 din ordin;
d) copie a facturilor de apă din care să reiasă volumul de apă consumat de către beneficiar;
e) situația suprafețelor irigate, pe structuri de culturi, aferentă perioadei pentru care se solicită ajutorul de stat;
f) dovadă cont trezorerie;
g) copie a documentelor de identitate și/sau a documentelor de înregistrare, în cazul în care au intervenit modificări față de cererea de acord prealabil pentru finanțare.
În cazul în care cantitățile de motorină pentru care se solicită plăți în cadrul schemei de ajutor de stat depășesc can­titățile prevăzute în anexa la HG nr. 1174/2014, cuantumul plăților se reduce proporțional pentru toate sectoarele pre­văzute în anexă. Cantitățile de motorină aferente fiecărei cereri de plată, pentru care se acordă ajutor de stat prin rambur­sare, se determină de către reprezentanții Centrelor Județene ale APIA prin scăderea succesivă din totalul cantității înscrise pe documentele fiscale, a cantităților de motorină aferente fiecărei cereri de plată, până la concurența cantităților totale anuale de motorină aprobate prin acordul prealabil de finanțare. Cantitățile de motorină ce beneficiază de ajutor de stat acordat sub formă de rambursare se stabilesc prin ordin al ministrului cu avizul Ministerului Finanțelor Publice, cu încadrare în prevederile bugetare aprobate. Nerespectarea de către solicitanți a condițiilor prevăzute de schema de ajutor, precum și a oricăror obligații asumate în vederea obținerii finanțării determină aplicarea de către instituțiile în drept a măsurilor necesare în vederea recuperării ajutoarelor de stat necuvenite potrivit legii.