Ultimele zile pentru ajutorul de lapte în zonele defavorizate


Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează că marţi, 20 septembrie 2011, este ultima zi în care fermierii mai pot depune Cererea de plată pentru anul 2011, aferentă „Ajutorului specific pentru producătorii de lapte de vacă din zonele defa­vo­rizate”. Conform directorului Adrian Pin­tea, beneficiarii acestui sprijin pot fi cres­cătorii de vaci de lapte, persoane fizice, persoane juridice şi / sau persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale sau familiale.

„Solicitanţii trebuie să depună cererea aferentă fiecărei exploataţii la centrul APIA judeţean / local pe a cărui rază teritorială se află exploataţia de vaci de lapte. Condiţiile de acordare sunt: deţinerea unui efectiv cuprins între 2 şi 15 capete vaci de lapte, inclusiv, pe exploataţie (vaca de lapte se defineşte ca fiind femela din categoria bovine care a fătat cel puţin o dată până la data depunerii cererii, viţelul fiind identificat şi înregistrat în Registrul Naţional al Exploa­taţiilor – RNE); înregistrarea be­ne­ficiarului care solicită ajutorul în siste­mul de administrare a cotelor de lapte, cu cota de lapte pentru livrări şi/sau vân­zări directe, la Serviciul de Administrare a Cotelor de lapte (din cadrul Centrului ju­deţean al Agenţiei de Plăţi şi Inter­venţie pentru Agricultură); înscrierea în RNE a efectivului de vaci de lapte deţi­nut în exploataţie; menţinerea în exploa­taţie a efectivului de vaci de lapte pentru care se solicita ajutor specific anual, până la data efectuării plăţii; permiterea efec­tuării controalelor potrivit legii, efec­tuate de către APIA sau de către alte organisme abilitate în acest sens; situa­rea sediului exploataţiei în zonele defa­vo­rizate din România (identificate în Anexa 4A la Programul Naţional de Dezvoltare Rurală – PNDR 2007 – 2013); comunicarea în scris, în termen de 7 zile lucrătoare de la data apariţiei, a oricărei modificări a informaţiilor declarate în cererea de plată, apărută între data depunerii şi data finalizării controlului la faţa locului. Nerespectarea condiţiilor de eligibilitate mai sus menţionate poate atrage, după caz, reducerea / exclu­de­rea de la plată ajutorului specific, res­pectiv penalităţi / sancţiuni multianuale. Documentele necesare cu rol justificativ, care se ataşează la cerere sunt: copie a Certificatului de înregistrare de la Oficiul Registrului Comerţului / a Certificatului de înregistrare fiscală / carte de iden­ti­tate, după caz; copie de pe paşaportul fie­cărei vaci de lapte, emis de Auto­ritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor – ANSVSA (pentru conformitate se va prezenta şi originalul paşaportului); copie document coordonate bancare”, ne-a explicat Adrian Pintea. În plus, acesta nu a uitat să adauge că  data limită până la care se poate efectua controlul la faţa locului este 30 noiembrie a fiecărui an, în vederea facilitării verificării existenţei vacilor de lapte în locaţiile menţionate în cererea de solicitare.

„Ajutorul specific pentru producătorii de lapte de vacă din zonele defa­vo­rizate”, este finanţat din Fondul Euro­pean de Garantare în Agricultură şi are alocat un plafon maxim de 22.447.205 euro.