Turneu puternic pentru HC Municipal


După „dubla” de foc cu CSM Bucureşti, elevele Simonei Gogîrlă se vor deplasa la Craiova, acolo unde vor susţine noi meciuri de verificare. De această dată, adversarele vâlcencelor vor fi unele mai abordabile, de valori apropiate. Întrecerea din capitala Olteniei va începe de astăzi şi va continua pe parcursul zilei de mâine. HCM va susţine mai multe meciuri de verificare, urmând să întâlnească echipele Universitatea Piteşti, SCM Craiova şi CSM Cetate Deva. Ulterior, pe parcursul săptămânii viitoare, şi HCM va fi gazda unui turneu amical la care vor participa câteva echipe din Liga Naţională.
„Ne aşteaptă un program aglomerat. Am început meciurile amicale şi trebuie să jucăm cât mai multe până la începutul sezonului. Avem câteva fete noi în lot, care nu s-au integrat încă, trebuie să le ajutăm şi să devenim o echipă. După jocurile acestea cu CSM Bucureşti, vom merge la Craiova, acolo unde ne aşteaptă noi meciuri amicale. Este posibil să menajăm câteva dintre jucătoarele care au acuzat anumite probleme medicale sau care resimt oboseala”, ne-a declarat, zilele trecute, antrenoarea de la HC Municipal Râmnicu Vâlcea, Simona Gogîrlă.

Flori Craiu va merge la Craiova

Proaspăta campioană mondială alături de naţionala Under 18 a României, Florentina Craiu a revenit de câteva zile la Vâlcea, iar acum se pregăteşte pentru o nouă deplasare. Conform spuselor antrenoarei Simona Gogîrlă, pivotul de numai 18 ani de la HC Municipal va face deplasarea în Bănie pentru turneul amical de la sfârşitul acestei săptămâni, însă, cel mai probabil, tânăra jucătoare va fi menajată. „Flori Craiu va face deplasarea la Craiova. Însă nu ştiu dacă voi apela la serviciile sale. Gândiţi-vă că ea nu a avut vacanţă până în acest moment şi este foarte obosită. Din acest motiv cred că o voi lăsa să se odihnească”, a precizat antre­noarea Simona Gogîrlă.