Triplu eveniment la Biblioteca Județeană


Pe parcursul acestei zile, Biblioteca Județeană „Antim Ivireanul” din Râmnicu Vâlcea este gazda a trei acțiuni cu caracter cultural-educativ. Mai întâi, cu începere de la ora 13.00, Secția Periodice-Legislație, în parteneriat cu Școala nr.5 din Râmnic organizează „Călătorie prin istoria lumii” pentru școlari. Ulterior, cu începere de la ora 17.00, aceeași secție organizează un atelier de creație, destinat activităților de croșetare. Proiectul se intitulează „Mâini talentate”. În încheiere, tot de la ora 17.00, în sala Multimedia a Bibliotecii va avea loc întâlnirea lunară a membrelor Asociației Ligii Femeilor Creștine Ortodoxe din Arhiepiscopia Râmnicului.