Tricolorii joacă mâine, în deschiderea Campionatului european de fotbal Hai România!


• Când au dorit francezii ca echipa României să fie victorioasă?

2016La începutul lunii iunie 1998, pre­ședintele României a fost invitat ca profesor referent la susținerea unei teze de doctorat de către un prieten francez din Lyon. Fiind o vi­zi­tă privată, președintele a fost în­so­țit doar de câțiva experți și de… un invitat special: Helmut Ducka­dam.
Lyon este orașul în care echipa României a debutat la Campionatul mondial de fotbal împotriva puter­ni­cei echipe a Columbiei. Cum docto­ratul se desfășura în preziua me­ciului, președintele a decis să dea curs și invitației autorităților lyoneze de a fi prezent la meciul de fotbal. Cu sprijinul unor membri ai Amba­sa­dei române la Paris, deplasați la fața locului, reușim să obținem bilete, la tribuna oficială, pentru toți însoțitorii președintelui. Stadionul, ca și vremea, sunt superbe pentru un meci de fotbal. Suporterii români sosiți la meci sunt destul de puțini, spre deosebire de gălăgioasa și colorata galerie de columbieni veniți cu miile în Franța. În curând ne dăm seama, însă, că echipa noastră are mai mulți susținători decât adver­sa­rii. Suporterii francezi țin cu echipa României. Dintr-o simpatie mai ve­che, dar poate și dintr-un calcul, deoarece o eventuală victorie ar elimina un adversar cu pretenții și ar facilita drumul echipei Franței spre titlu. Ceea ce se și întâmplă: România câștigă meciul cu scorul de 1-0. Un motiv în plus de bucurie pentru a savura succesul în nenu­măratele localuri cu terase amena­jate direct pe străzi în această veritabilă metropolă a artei gastro­nomice, dar și perlă arhitecturală, cum scriu atlasele turistice.
Plecarea spre țară a fost pro­gra­mată a doua zi, către seară. Aveam deci timp să vizităm orașul în cursul dimineții, împreună cu Duckadam și cu ghidul – un mem­bru al Ambasadei române. Apoi, după ce cumpărăm câteva mici su­veniruri, ne așezăm la o terasă pe malul fluviului care trece prin centrul orașului vechi. Din locul în care ne aflăm, avem o splendidă panoramă a orașului dominat de Catedrala Saint-Jean. Fondat de romani și de­v­enit capitală a Galiei, Lyon, situat pe vechiul Drum al Mătăsii, la confluența a două râuri (Ron și Saone), este al doilea oraș ca mărime din Franța. Orașul vechi, care ocupă 500 de hectare, a fost declarat de UNESCO areal protejat, fiind unul dintre cele mai extinse din lume de acest fel. Să mai amintim că Muzeul de Arte Frumoase din Lyon este, după Luvru, cel mai mare și mai important din Franța.
Pretutindeni se vede mâna de gospodar harnic, cu un înalt simț ar­tistic și gust pentru frumos. În prima jumătate a secolului al XX-lea, orașul Lyon a avut în fruntea sa un personaj celebru, Edouard Herriot, om politic și scriitor francez de re­nu­me. El a deținut funcția de primar timp de 50 de ani (1905 – 1955), un record absolut și foarte probabil uni­cat. Periodic, a mai deținut și alte funcții, inclusiv cea de premier sau de președinte al Camerei Deputa­ți­lor și al Adunării Naționale. În peri­oada extrem de grea din Pri­mul Răz­boi Mondial, când Ro­mâ­nia s-a aflat, temporar, sub ocu­pa­ția trupe­lor germane și austro-ungare, pri­ma­rul Edouard Herriot a primit-o la Lyon pe Elena Văcă­rescu și a organizat o colectă de ajutoare pentru Crucea Roșie din România. Mai târziu, în peri­oa­da interbelică, pe când era la Paris și conducea Camera Deputaților, i-a atras atenția unui vorbitor care urma să ia cuvântul: „Să nu uitați România!”
„Să nu uităm, nici noi, niciodată, că patria noastră a avut un prieten de nădejde în el”, ne-a atras aten­ția, la rândul său, ilustra noastră com­patrioată din Franța, în evoca­rea dedicată fostului primar al Lyonului.
Între timp, Duckadam, „eroul de la Sevilla”, începe să ne poves­tească despre clipele trăite atunci, în 1986, în meciul memorabil făcut de „Steaua” în Spania, ca și despre câștigarea Supercupei Europei, un an mai târziu, la Monaco, în capitala Regatului monegasc. Și atunci i-am avut pe spectatorii francezi de partea noastră.
– Ce doriți să serviți?, ne în­treabă politicos un garson din partea localului.
– Cafele mici și apă…
– Sunteți din România?, devine dintr-odată foarte curios garson.
– Da.
– Ooo! Je suis impressionne. Felicitări pentru câștigarea meciului de ieri.
Și se face nevăzut.
În două minute, revine cu cafele aburinde pe o tavă, dar și cu un nou tir de întrebări:
– Cum ați venit din România?
Înțelegem unde bate și îi explicăm pe îndelete:
– Dumnealui este de la Amba­sada României din Paris, eu am ve­nit de la București, iar dânsul este fotbalist, portarul de la Sevilla…
– Je suis impressionne, izbucnește din nou garson, roșu la față, și iar se face nevăzut.
După câteva clipe, revine la masa noastră și pare că își caută cuvintele pentru a se face cât mai bineînțeles:
– Știți, chiar și patroana mea este impresionată de prezența dumneavoastră… Apoi, cu o voce tărăgănată: Patroana ar dori să vă ofere o șampanie franțuzească din partea casei. Primiți?
Înclinăm din cap că da, fiind rândul nostru să fim impresionați de gestul gazdelor. În câteva clipe, garson aduce frapiera și șampania, dar și o farfurie cu jumărele bine garnisite…
– Eee, nu-mi vine să cred, se deschide Duckadam. Parcă au aflat că sunt ardelean…
În curând, atmosfera, foarte li­niștită până atunci, devine mult mai vioaie, iar garson revine, periodic, să asculte glumele noastre și să culeagă alte noutăți pe care le duce patroanei sale.
– Am călătorit și am văzut multe la viața mea, ne mărturisește, într-un final, Duckadam. Așa ceva, însă, nu mi s-a mai întâmplat niciodată.
n Ioan C. Popa

(Textul acesta face parte din ediția a doua, revăzută și adăugită, a cărții în curs de pregătire cu titlul Trei ani în preajma președintelui (1997 – 1999). Autor: dr. Ioan C. Popa, jurnalist, scriitor și diplomat. Episodul pe care îl publicăm, în premieră, este extras din capitolul „Cu Duckadam, la Campionatul mondial de fotbal”. Este vorba de ediția din 1998, găzduită de Franța.)