Tricolorele, în prima urnă valorică pentru tragerea la sorți a CE de handbal feminin


Federația Europeană de Handbal a anunțat, recent, procedura tragerii la sorți pentru turneul final al Campionatului European de Handbal Feminin 2020, găzduit de Danemarca și Norvegia (în perioada 3-20 decembrie, dacă situația epidemiologică va permite). Aflată printre cele 16 echipe care au obținut calificarea la acest turneu final, România va face parte din prima grupă valorică la tragerea la sorți. Această procedură se va desfășura pe 18 iunie, cu începere de la ora 12.00, la sediul Federației Europene de Handbal de la Viena (Austria) și va transmisă în direct pe pagina oficială de Facebook a EHF, precum și pe canalul oficial de Youtube.
Vor fi alcătuite patru grupe din tot atâtea formații (câte o echipă din fiecare urnă valorică). După modul în care au fost formate urnele valorice, putem spune că o grupă ideală pentru echipa națională a României ar putea să cuprindă adversare precum Suedia, Serbia și Slovenia. De partea cealaltă, o grupă dificilă (de evitat) ar putea să ne aducă adversare precum Norvegia, Muntenegru și Polonia.

Orașele care vor găzdui meciuri la Euro 2020

Organizatorii au decis deja ca Norvegia să facă parte din grupa D (Trondheim), iar Danemarca din grupa A (Herning). Arena Spektrum din Trondheim – Norvegia va găzdui și grupa C în care a fost distribuită Olanda, în timp ce grupa B, în care va juca Suedia, se va desfășura la Frederikshavn.
Locurile de desfășurare ale grupelor principale (acolo unde vor accede cele mai valoroase 12 naționale) vor fi Stavanger, în Norvegia, și Herning, în Danemarca. Week-end-ul final al turneului se va desfășura la Telenor Arena în capitala Norvegiei, Oslo.

Componența grupelor valorice

GRUPA 1: Franța, Rusia, Olanda, România
GRUPA 2: Norvegia, Ungaria, Suedia, Danemarca
GRUPA 3: Muntenegru, Germania, Serbia, Spania
GRUPA 4: Slovenia, Polonia, Cehia, Croația