Tricolorele debutează la EURO


Încă de luni, din ultima zi a lunii noiembrie, echipa națională de handbal feminin a României se află în Danemarca, acolo unde va disputa meciurile din cadrul Campionatului European. Așa cum se cunoaște, echipa noastră trebuia să dispute cele trei partide din cadrul Grupei D în Norvegia. Din cauza refuzului federației norvegiene de a mai fi co-organizatoare, Danemarca va găzdui singură toate partidele din cadrul turneului final al acestui campionat european. Joi, 3 decembrie 2020, reprezentativa tricoloră va debuta împotriva Germaniei, formație pe care a mai întâlnit-o și la Campionatul European din Franța și pe care a învins-o. Al doilea meci al sportivelor pregătite de selecționerul Bogdan Burcea este programat pe 5 decembrie, contra Poloniei. Apoi, în ultimul meci din grupă, pe 7 decembrie, România va înfrunta Norvegia.
Sportivele noastre sunt optimiste înaintea debutului la turneul final și au transmis câteva mesaje:
Andreea Popa: „Este o emoție de nedescris și cred că pentru fiecare sportiv, indiferent de ce sport practică, este o mândrie că își poate auzi imnul țării. Nu este ceva mai frumos”.
Denisa Dedu: „E un sentiment special, eu mă bucur de fiecare dată când sunt la echipa națională, îmi face plăcere și într-adevăr momentul acela e special si nu poate fi descris în cuvinte”.
Herning va găzdui echipele grupelor A (Franța, Danemarca, Muntenegru, Slovenia) și B (Rusia, Suedia, Spania și Republica Cehă). Kolding va găzdui echipele grupelor C (Olanda, Ungaria, Serbia și Croația) și D (România, Norvegia, Germania și Polonia).
• Sursă text: SPORTSNET GROUP
• Sursă foto: Lookool