După ce au dezamăgit cu Spania, tricolorele au învins Senegalul de Ziua Națională


Sâmbătă, pe 30 noiembrie, România a avut un debut dezastruos la Campionatul Mondial. În Japonia, echipa națională de handbal feminin a suferit una dintre cele mai drastice înfrângeri, dar și mari umilințe din istoria sa. Cu Tomas Ryde pe banca tehnică, România au fost pulverizată de Spania cu un halucinant 31-16. Din tabăra tricolorelor, singurele două jucătoare care s-au ridicat la înălțimea așteptărilor au fost căpitanul Cristina Neagu și portărița Yuliya Dumanska de la SCM Râmnicu Vâlcea. Neagu a marcat de șase ori în poarta ibericelor (deci mai bine de o treime din golurile echipei noastre), în timp ce Dumanska a avut mai multe parade bune între buturi (unele chiar foarte spectaculoase). Intervențiile portăriței de la SCM Râmnicu Vâlcea au mai tăiat din pofta de gol a ibericelor, care, altfel, probabil s-ar fi îndreptat spre «borna» 40 de goluri marcate, ceea ce ar fi reprezentat o mare rușine pentru România. După meciul cu Spania, important de remarcat este și faptul că jucătoarele de la SCM Râmnicu Vâlcea convocate la naționala iberică (Fraga Fernandez, Mireya Gonzalez și Marta Lopez) au avut evoluții foarte bune în tricoul furiei roja!
Duminică, în cel de-al doilea meci, România a reușit să se impună în fața debutantei Senegal. Tricolorele s-au impus cu 29-24, într-un meci în care atât atacul, cât și apărarea au mers mai bine comparativ cu degringolada pe care România a arătat-o în partida contra Spaniei. De altfel, România nu a strălucit mai deloc nici în jocul contra echipei africane, însă fetele noastre s-au impus mai mult prin prisma faptului că Senegalul nu are valoarea Spaniei. Și în acest joc câștigat chiar de Ziua Națională, din echipa României, una dintre jucătoarele care merită cu adevărat evidențiată este portărița Yuliya Dumanska de la SCM Râmnicu Vâlcea.
Marți, 3 decembrie, cu începere de la ora 12.00, România va disputa cel de-al treilea joc din cadrul Grupei C. În acea partidă, tricolorele sunt «condamnate» la victorie în fața Kazahstanului, cea mai slabă echipă a Grupei C!