Trei ani la rând, 1 septembrie devine data magică a pensionarilor


În pofida tuturor „vocilor” alarmiste care afirmau, mai ales după alegerile europarlamentare din 26 mai, că pensiile nu vor mai crește, iată că, miercuri, au venit vești concrete cât se poate de bune pentru beneficiarii acestor drepturi. Camera Deputaților a adoptat, în calitate de for decizional, legea sistemului public de pensii. Chiar dacă parlamentarii Opoziției nu au fost de acord cu acest proiect de lege, el a trecut cu 197 de voturi favorabile și 70 de abțineri. Legea prevede o creștere treptată, dar destul de importantă, a valorii punctului de pensie. Mai exact, este vorba despre trei creșteri ale punctului de pensie, toate urmând să se producă la data de 1 septembrie, în anii 2019, 2020 și 2021.
Cum spuneam, creșterile valorii punctului de pensie sunt destul de importante. Dacă e să raportăm valoarea acestui indicator din prezent (1.100 lei) la cea care se va atinge începând cu data de 1 septembrie 2021 (1.875 lei) rezultă o creștere procentuală de aproximativ 60%. Adică o creștere care se va resimți în buzunarele românilor, chiar și în cazul celor care au pensii mai mici.
Astfel, data de 1 septembrie (cea la care începe anul bisericesc – coincidență sau nu!?) va deveni, în următorii trei ani, una foarte așteptată de pensionari. De la această dată, în 2019, punctul de pensie va ajunge la valoarea de 1.265 lei. O creștere spectaculoasă se va înregistra la 1 septembrie 2020, când punctul de pensie va atinge valoarea de 1.775 lei. De la 1 septembrie 2021, valoarea punctului de pensie va crește din nou, de această dată cu 100 de lei, ajungând la 1.875 lei.
Începând cu anul 2022, pensiile se vor indexa anual cu rata inflației, la care se va adăuga un spor de 50% din creșterea reală a câștigului salarial mediu brut realizat. Se menține impozitul de 10% pentru veniturile din pensii care depășesc valoarea de 2.000 de lei!
℗ Articol de promovare ℗