„Trebuie să pornim reindustrializarea României!”


• susţine ministrul Varujan Vosganian, care insistă asupra „Pactului pentru oţel”

Partidul Național Liberal a deschis, săptămâna trecută, seria unor conferințe de presă în care membri ai Guvernului din partea PNL vor prezenta măsurile liberale aplicate în concordanță cu programul de guvernare al USL. „În aceste condiții, ale unei solidarități guvernamentale, Partidul Național Liberal are o identitate de dreapta pe care dorește să și-o păstreze și prin care dorește să adauge eficiență actului de guvernare. Când vorbim despre aceste patru priorități – relaxare fiscală, privatizare, reindustrializare și creare de locuri de muncă – și despre competitivitate, aici, la sediul PNL, e ca și cum ai evolua într-un mediu natural”, a afirmat vicepreședintele Varujan Vosganian, ministru al Economiei. Potrivit ministrului liberal, bilanțul economiei pe primele patru luni ale acestui an arată „încurajator”, în condițiile în care atât industria, cât și exporturile au crescut cu circa 8%. România intră, astfel, în a doua jumătate a anului 2013 într-o nouă fază de creștere a ciclului economic.

Varujan Vosganian a vorbit despre conceptul de „reindustrializare a Româ­niei” și despre acțiunile întreprinse în vederea implementării acestuia: „România este implicată la vârf în eforturile Uniunii Europene pentru elaborarea unei noi strategii în domeniul industrial, supranumită, în Europa, «Renașterea industrială». Opțiunile noastre au fost bine primite la Bruxelles. Ca dovadă, România a fost prezentă în câteva dezbateri extrem de importante împreună cu președintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, și cu comisarul pe probleme de Industrie, vicepreședintele Comisiei Europene, Antonio Tajani și putem să spunem că adoptarea, în ziua de 11 iunie, a «Pactului pentru oțel» este și rezultatul contribuției pe care a adus-o România în plan european”, a subliniat ministrul liberal. Pactul pentru oțel, adoptat de către Comisia Europeană, arată că inițiativa României în plan industrial se va bucura de coerență și va fi în concordanță cu alte politici derulate la nivel european. Acesta pornește de la realitatea potrivit căreia, în ultimii ani, industria oțelului s-a diminuat și există un pericol real de relocare către terțe piețe. „În primul rând, eu am făcut o propunere la Bruxelles care a fost bine primită și însușită de comisarul european Antonio Tajani, anume ca, până în septembrie, fiecare dintre țările membre să prezinte varianta națională a Pactului pentru oțel”, a mai spus Vosganian, adăugând că, pentru România, trebuie elaborat un plan similar de acțiune și pentru aluminiu.

În vederea implementării în România a „Pactului pentru oțel”, ministrul liberal a amintit câteva măsuri esențiale: introducerea unui set de reglementări, Smart Regulation, care să introducă în mod obligatoriu impactul asupra com­petitivității, pe lângă mențiunile privind impactul asupra bugetului, în actele normative și în notele de fundamentare, această propunere fiind deja prezentată în ședința Guvernului; standardizarea produselor, în sensul introducerii unei omogenizări, prin care să fie evitate produsele contrafăcute și evaziunea fiscală în acest sector; reglementarea pieței secundare a deșeurilor și, în principal, a fierului vechi, deoarece la nivelul Uniunii Europene se constată „o hemoragie a fierului vechi către terțe piețe, iar România este una dintre cele mai lovite victime în această privință”; coerența dintre politica privind schimbările climatice și energie și cea privind dezvoltarea industrială, astfel încât politica energetică să nu greveze asupra costurilor industriei. protejarea forței de muncă disponibilizate, prin programe de reconversie profesională, și pregătirea de personal calificat, specializat pentru meseriile solicitate pe piața industrială.