Tragedie în Golești: un bărbat a murit în propria casă


Sâmbătă seara, în satul Drăgănescu al comunei Golești s-a dat alarma: o casă cu suprafața de 40 mp fusese cuprinsă de flăcări. La momentul sosirii la fața locului a forțelor de intervenție s-a constatat că incendiul era generalizat la întreaga construcție (acoperișul era prăbușit în proporție de aproximativ 80%, împreună cu plafonul acestuia). După stingerea vâlvătăilor, s-a constatat decesul numitului D.M., în vârstă de 60 ani, (el fiind găsit în interiorul construcției deteriorate). De asemenea, D.M., în vârstă de 30 ani (fiul persoanei care a decedat), a suferit atac de panică, el fiind transportat de SMURD la Unitatea Primiri Urgențe a Spitalului Județean din Râmnicu Vâlcea.
În urma cercetărilor preliminare, pompierii au anunțat drept cauză probabilă a declanșării incendiului cu urmări tragice un coș de fum care prezenta deteriorări. De menționat și faptul că la locul în care s-a produs incendiul au intervenit două autospeciale de stingere din Râmnicu Vâlcea și un echipaj SMURD.
• Material realizat cu sprijinul ISU Vâlcea