Traficul auto din zona Hervil a revenit la normal


Prin intermediul unui comunicat de presă, reprezentanții Primăriei Râmnicu Vâlcea au anunțat că, urmare a ritmului intens de desfășurare a lucrărilor de asfaltare executate la capătul de est al străzii Matei Basarab – zona Hervil, restricţiile de trafic auto au fost ridicate. Astfel, lucrările de la intersecţia acestei străzi cu străzile Ferdinand şi Banu Mărăcine, anunţate iniţial a se derula până luni, 22 aprilie, au fost finalizate în seara de vineri, 19 aprilie.