Totul despre OUG 50 sau cum faceţi faţă asaltului băncilor
Curierul de Vâlcea iese în calea celor au avut sau au de-a face cu abuzurile sistemului bancar. Azi, vă prezentăm un interviu cu Sorin Pătruţ (foto), un avocat specializat şi care aduce noutăţi privind modul cum trebuie abordată relaţia cu instituţiile bancare. Trebuie ştiut că OUG 50/2010 nu este singurul act normativ care prevede drepturi pentru persoanele fizice ce au încheiat contracte cu diferite instituţii de credit specializate şi care sunt obligate să plătească comisioane şi alte speze suplimentare la cererea creditorului în aceste convenţii.
Care sunt prevederile OUG 50/2010 şi la care contracte de credit se aplică?
Această ordonanţă a creat discuţii intense pentru că “a trezit” diferiţii particulari care aveau încheiate contracte de credit (împrumut) cu instituţii financiare, care profitând de poziţia de forţă în care se aflau şi de natura contractelor încheiate, considerate de adeziune în care toate dispoziţiile sunt dinainte stabilite şi nu negociate efectiv cu persoana fizică, au inclus şi o serie de comisioane, dobânzi sau alte speze în favoarea lor şi care sunt în realitate costuri suplimentare ce urmează a fi suportate de către debitori.
Prin această ordonanţă s-a stabilit că, înainte de încheierea contractului, băncile trebuie să informeze într-o manieră efectivă şi fără utilizarea unor termeni sau expresii juridice ori financiar-bancare necunoscute de consumatori condiţiile reale de creditare, avertizarea persoanelor fizice asupra consecinţelor neachitării sumelor restante, natura dobânzii şi modalitatea în care aceasta se stabileşte arătând în concret care este această formulă, dobânda poate fi modificată doar la apariţia unor modificări legislative, condiţiile de modificarea a valorii totale a creditului, dar mai ales interzicerea perceperii de către bănci a unor comisioane sau tarife suplimentare ori a altor costuri în cazul în care se doreşte plata anticipată a creditului sau înlăturarea acelor dispoziţii contractuale care interziceau ca şi clientul să declare scadent împrumutul, precum şi înlăturarea obligaţiei clientului de a încheia contracte de asigurare şi reasigurare cu diferiţi terţi în general agreaţi de către bancă. Problema practică ivită mereu a fost aceea că, în momentul adoptării legii nr. 288/2010 de aprobare a acestei ordonanţe, s-au modificat şi prevederile în sensul în care s-a limitat domeniul de aplicare, fiind excluse contractele de împrumut deja încheiate şi care sunt în curs de derulare
Ce înseamnă acest lucru?
Juridic vorbind, această circumstanţiere a domeniului de aplicare făcută prin legea nr. 288/2010 este oarecum firească întrucât conform principiului constituţional existent legea nu se poate aplica şi retroactiv, în concret însă această dispoziţie face ca tocmai acele persoane, şi sunt foarte numeroase, care nu au avut posibilitatea reală să negocieze aceste clauze să fie cele mai afectate şi, într-un final, pentru ei OUG 50/2010 să nu aducă nimic nou. Totuşi, aceste persoane fizice trebuie să ştie că OUG 50/2010 nu este singurul act normativ care are astfel de dispoziţii, această ordonanţă fiind aplicabilă exclusiv contractelor de credit de consum. Atât legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive încheiate de comercianţi cu consumatorii cât şi legea 294/2006 codul consumatorului prevăd astfel de norme de protecţie a diferiţilor consumatori persoane fizice. Aceste norme se aplică în orice contract încheiat între comercianţi şi consumatori pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii şi care trebuie să cuprindă clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înţelegerea cărora nu sunt necesare cunoştinţe de specialitate. Dispoziţiile din contract, clauzele juridic vorbind, care nu au fost negociate direct cu consumatorul vor fi considerate abuzive dacă singure sau împreună cu alte prevederi din contract creează în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei-credinţe un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor. Legea prezumă o clauză contractuală abuzivă şi va fi considerată astfel când nu a fost negociată direct cu consumatorul fiind stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influenţeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condiţiile generale de vânzare practicate de comercianţi pe piaţa produsului sau serviciului respectiv. Statul a considerat că orice prevedere contractuală va fi interpretată în favoarea consumatorului în caz de dubiu acesta din urma fiind persoana care se află într-o poziţie de inferioritate şi care trebuie protejată. Aceste clauze sunt nule, consumatorul este îndreptăţit să ceară rezilierea contractului putând solicita, după caz, şi daune-interese.
Ce pot să facă aceste persoane fizice?
Deşi nu există o prevedere expresă, nimic nu interzice ca persoana în cauză să solicite băncii renegocierea acelor clauze contractuale care îi interzic ori condiţionează restituirea anticipată a creditului fără plata acestor comisioane, ori în ipoteza în care aceste speze suplimentare sunt deja activate să ceară restituirea sumelor achitate şi stoparea lor pentru viitor.
Persoana fizică are de asemenea posibilitatea de a sesiza Comisariatul pentru Protecţia Consumatorului care încheie procese-verbale prin care se consemnează faptele reţinute precum şi articolele din lege încălcate de comerciant şi îl transmite, după caz, la judecătoria în a cărei rază teritorială s-a săvârşit fapta sau în a cărei rază teritorială contravenientul îşi are sediul pentru a aplica sancţiunea contravenţională şi a anula aceste dispoziţii care creează un prejudiciu pentru consumator.
Persoana fizică poate însă şi să sesizeze direct instanţa cerând anularea acestor clauze prezumate de lege abuzive şi care creează un dezechilibru contractual, iar când simpla înlăturare a dispoziţiei nu repară prejudiciul se poate dispune chiar rezilierea întregului contract şi persoana fizică urmează să primească şi daune interese.