Totul despre noua factură din 2013 (3)


Totuşi, în aceste situaţii se va aplica o procedură distinctă, stabilită prin norme, mai precizează Codul fiscal. Facturile emise în sistem simplificat trebuie să conţină aproape aceleaşi informaţii ca şi până acum: data emiterii; identificarea persoanei impozabile care a livrat bunurile sau a prestat serviciile; identificarea tipului de bunuri sau servicii furnizate; suma taxei colectate sau informaţiile necesare pentru calcularea acesteia; la care se adaugă, conform noilor reglementări: o referire specifică şi clară la factura iniţială şi la detaliile specifice care se modifică, în cazul documentelor sau mesajelor tratate drept factură (potrivit modificărilor, orice document sau mesaj care modifică şi care se referă în mod specific şi fără ambiguităţi la factura iniţială are acelaşi regim juridic ca şi o factură).

OG nr. 15/2012 reglementează mai clar şi cazurile în care facturile simplificate nu pot fi emise. Astfel, pre­ve­­derile privind facturile emise în sistem simplificat nu se aplică: pentru vânzările la distanţă; pentru livrările in­tra­comunitare de bunuri efectuate conform art. 143 alin. (2), lit. a – c din Codul fiscal; atunci când persoana im­po­­zabilă, care este stabilită în România, efectuează li­vrarea de bunuri ori prestarea de servicii pentru care taxa este datorată în alt stat membru, în care această persoană nu este stabilită, iar persoana obligată la plata TVA este persoana căreia i-au fost livrate bunurile sau i-au fost prestate serviciile in acest alt stat membru.