„Toți elevii cu 10 la Evaluare sunt olimpici la o disciplină”


• a declarat, pentru ziarul nostru, Florina Soare, director Școala „Take Ionescu”

Zece elevi din Vâlcea s-au remarcat la Evaluarea Națională obținând zece medii de 10, iar șapte dintre aceștia au absolvit Școala „Take Ionescu” din Râmnicu Vâlcea. Bucurie mare în ograda directorului Florina Soare care speră ca și după corectarea contestațiilor să mai apară medii de 10 și nu pentru prestigiul unității școlare, ci pentru satisfacția elevilor care chiar au muncit din greu.
„Au obținut medii de 10 următorii elevi: Tudor Lascu, un elev care nu a făcut pregătiri în afara orelor de curs. Mai avem pe Claudia Costin, o fată minunată care îmbină sportul cu cartea și care, din câte am înțeles, se va îndrepta spre matematică-informatică, pe Răzvan Loghin, un alt elev excepțional, pe Angelina Pănescu, o elevă foarte bună la Limba română, luând și premiu în urma participării la Olimpiada Națională de Română; Dominique Ogreanu, un băiat care, la nivelul clasei a muncit zi de zi, s-a remarcat ca un elev silitor, serios, Maria Andrada Tudorin, o fată cu ambiție fantastică și Daria Uță, un copil superb care scrie de parcă pictează. Toți sunt olimpici la o disciplină. Avem elevi cu medii de peste 9.50, chiar unul cu 9.95 care au făcut contestații și sper ca pentru satisfacția lor, pentru cât au muncit să obțină 10”, a declarat, pentru ziarul nostru, Florina Soare, directorul Școlii „Take Ionescu” din Râmnicu Vâlcea.
Reamintim că, mâine, 30 iunie, se vor afișa rezultatele finale la Evaluarea Națională 2017.