Toate drumurile duc spre Liga I. Vâlcea caută o nouă victorie


• Olimpia Satu Mare – CSM Râmnicu Vâlcea, sâmbătă, de la ora 11.00

Cele trei puncte câştigate miercuri în derby-ul cu Târgu Mureş au adus echipa vâlceană şi mai aproape de o promovare istorică în Liga I. Mult doritul eveniment, aşteptat de aproape trei decenii în judeţul nostru, este cu un pas mai aproape de a se materializa, fotbaliştii demonstrând în acest sezon că au forţa de a îndeplini visul iubitorilor sportului din Vâlcea. Graţie golului marcat în poarta târg-mureşenilor de camerunezul Christian N’Kongue, chiar în primul minut al prelungirlor, CSM s-a distanţat în clasament de plutonul urmăritoarelor şi rămâne în „plasa” liderului CS Universitatea Craiova. Diferenţa dintre primele două clasate este de numai două puncte şi orice eventual pas greşit comis de fotbaliştii din Bănie poate fi speculat de elevii lui Niculescu. În plus, derby-ul dintre cele două echipe se va juca sâmbăta viitoare, pe Stadionul „Municipal” din Râmnicu Vâlcea.

 

Meci tare la Satu Mare

 

După succesul din intermediară cu ASA Târgu Mureş, fotbaliştii de la CS Municipal vor susţine următorul meci oficial chiar la finalul acestei săptămâni. Sâmbătă, 29 martie, cu începere de la ora 11.00, elevii lui Niculescu vor evolua la Satu Mare, în compania gazdelor de la Olimpia. Meciul se anunţă extrem de dificil pentru vâlceni, dat fiind faptul că maramureşenii trag din greu să prindă un loc între primele şase clasate şi să meargă în play-off. Adversara vâlcenilor din week-end traversează un vârf de formă, Olimpia câştigând meciul din intermediară, pe terenul orădenilor de la FC Bihor. Înaintea etapei a XX-a, CSM ocupă locul al doilea în clasament (35 de puncte), iar Olimpia se află pe şase (28 de puncte).

 

Opinii după succesul răsunător obţinut miercuri

 

Niculescu: „O victorie mare”

„Mă bucur pentru că am câştigat meciul cu Târgu Mureş. Este o victorie mare, care ne duce mai aproape de atingerea obiectivului nostru. Vrem să promovăm în Liga I la finalul acestui sezon şi numai pe asta ne concentrăm cu toţii. Băieţii sunt motivaţi, încrezători în forţelor lor. Victoria cu Târgu Mureş ne va ajuta mult la moral. Nu e greu de gestionat o victorie precum aceasta. Ce pot să zic, sunt fericit după un asemenea rezultat şi îmi doresc să antrenez Vâlcea în Liga I. V-am mai spus, îmi place oraşul, mi-am făcut prieteni aici şi pot spune doar că mulţumesc conducerii echipei fiindcă a avut încredere în mine. Şansele noastre la promovare au crescut, însă mai avem mult de muncă. Dar greul abia de acum începe. Următorul meci este la Satu Mare, chiar sâmbătă şi acum nu ne gândim decât la acel joc, la finalul căruia ne dorim să ieşim învingători”, a declarat antrenorul Claudiu Niculescu, în cadrul conferinţei de presă organizată imediat după finalul meciului câştigat miercuri cu Târgu Mureş.

Şomfălean: „Nu pierdeam la Vâlcea dacă nu greşeam pe final”

„A fost un meci greu, aşa cum ne aşteptam. Vâlcea are o echipă foarte bună, cu jucători tehnici şi de viteză. Consider că nu meritam să pierdem după aspectul jocului. Un rezultat de egalitate era mai echitabil. Jucătorii mei nu au fost atenţi la ultima fază. Nu pierdeam la Vâlcea dacă nu greşeam pe final”, a declarat Claudiu Şomfălean, antreorul secund al echipei ASA Târgu Mureş.

Medrea: „Cineva acolo sus ne iubeşte”

„A fost un meci cu o încărcătură foarte mare. Este o victorie împotriva tuturor celor care încearcă să câştige în afara terenului. Sunt cunoscute problemele de arbitraj cu care ne-am confruntat. În plus, la Reşiţa, Tănasă a fost contestat de gazde înainte de joc. Le-a fost frică de noi. Nu au fost fair-play. O echipă ce vrea să promoveze arată întâi pe teren că este bună. Noi nu am utilizat şi nu ne vom folosi de astfel de mijloace. Am considerat că trebuie să fim corecţi cu noi înşine şi cu fotbalul ca sport. Nu cred că am câştigat întâmplător meciul cu Târgu Mureş în prelungiri, există o lege a compensaţiei. Cineva acolo sus ne iubeşte!”, a spus Bogdan Medrea, preşedintele Clubului Sportiv Municipal Râmnicu Vâlcea imediat după finalul partidei de miercuri.

 

Craiova lui Mititelu şi FC Bihor Oradea au spus adio play-off-ului

Chiar dacă porniseră cu gânduri mari la începutul acestei sezon, obiectivul fiind chiar promovarea în Liga I, planurile conducătorilor cluburilor FC Universitatea Craiova şi FC Bihor Oradea se văd încă de pe acum zădărnicite. În urma înfrângerilor suferite în meciurile din cadrul etapei intermediare, cele două formaţii sunt aproape eliminate din cursa către calificarea în play-off. FC U. a fost „demolată” pe terenul bistriţenilor de la Gloria, cedând la un scor de neprezentare, iar FC Bihor a pierdut în propriul fief (scor 0-1), în faţa adversarilor de sâmbătă ai vâlcenilor, maramureşenii de la Olimpia Satu Mare. Pentru calificarea în play-off, pe lângă cele şase echipe care ocupă, în prezent, primele poziţii ale clasamentului, alte două grupări mai speră să intre în acest top select. Este vorba despre FC Olt Slatina şi CS Mioveni, grupări ce aşteaptă oportunitatea de a ataca jumătatea superioară a ierarhiei Seriei Vest din liga secundă.

 

Rezultatele etapei a XIX-a

 

Gloria Bistriţa – CS U. Craiova 3-0

Goge ’2 (a.g.), Chiţu ’27, Brumă ’35

CS Mioveni – Metalul Reşiţa 1-0

Gueye ’75

CSM Rm. Vâlcea – ASA Târgu Mureş 1-0

N’Kongue ’91

FC Bihor Oradea – Olimpia Satu Mare 0-1

Bălău ’61

FC Olt Slatina – CS U. Craiova 0-1

Wallace ’32 (a.g.)

UT Arad – Minerul Motru 1-1

Popescu ’36 / Unguru ’30

 

Programul etapei a XX-a

 

Sâmbătă, 29 martie

Satu Mare – CSM Rm. Vâlcea

CS Metalul Reşiţa – Gloria Bistriţa

Minerul Motru – FC Olt Slatina

CS U. Craiova – FC Bihor Oradea

ASA Târgu Mureş – CS Mioveni

Duminică, 30 martie

FC U. Craiova – UT Arad

 

Alte două jocuri până la finalul sezonului normal

 

După meciul din acest week-end cu Olimpia Satu Mare, fotbaliştii vâlceni vor mai disputa alte două partide contând pentru sezonul regulat (înaintea începerii play-off-ului).

Programul acestora este următorul:

CSM Rm. Vâlcea – CS U. Craiova (5 aprilie)

Minerul  Motru – CSM Rm. Vâlcea (12 aprilie)