„Titularii nu vor fi afectați de închiderea școlilor”


• susține Ion Gherghinaru, inspector școlar general 

Sunt vreo 50 de unități școlare propuse a-și închide porțile din cauza efectivelor mici de elevi și neînca­drarea în bugetele alocate. Legat de acest subiect, șeful învățământului vâlcean, Ion Gherghinaru, susține că desființarea unităților școlare nu presupune pierderea locului de muncă pentru titularii din sistem: „Nici un profesor nu-și va pierde locul de muncă. În învățământ există cadre didactice titulare, cadre didactice aso­ciate și suplinitori. Obligațiile noastre sunt față de titulari. În cazul lor, pos­turile sunt asigurate…În plus, peste două, trei săptămâni, după toate restrângerile de activitate, apar noi posturi pentru titulari”. 

Menționăm că, la nivel de județ, din cele 4.800 de cadre didactice, apro­ximativ 3.200 sunt titulari, iar restul suplinitori.