„Tinerii vor primi bani de la stat pentru a-și deschide propria afacere”


• susţine deputatul Aurel Vlădoiu
„Tinerii care vor să se lanseze în afaceri, dar nu dispun de sumele necesare pentru investiţia necesară pot accesa şi în acest an fonduri nerambursabile de la bugetul statului, de până la 10.000 de euro, prin programul pentru stimularea înfiinţării şi dezvoltării microîntreprinderilor de către întreprinzătorii debutanţi în afaceri”, declară deputatul Aurel Vlădoiu. Programul presupune acordarea unei finanţări nerambursabile echivalente cu 50% din valoarea proiectului, dar nu mai mult de 10.000 de euro sau echivalentul în lei, a unei garanţii acordate de Fondul Naţional de Garantare al Creditelor pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii pentru creditele contractate de „SRL-D” în vederea realizării planurilor de afaceri acceptate până la cel mult 80% din valoarea creditului solicitat, în limita sumei de 80.000 de euro, scutirea de la plata contribuţiilor de asigurări sociale datorate de angajatori pentru veniturile aferente timpului lucrat de cel mult 4 (patru) salariaţi, angajaţi pe perioadă nedeterminată şi scutirea de la plata taxelor pentru operaţiunile de înmatriculare efectuate la Oficiile Registrului Comerţului, pentru înregistrarea microîntreprinderii, precum şi de la plata tarifului pentru publicarea în Monitorul Oficial al României.