Tineretul alpinist se pregăteşte la Cozia


În perioada  22-24 iunie ,la Centrul de Agrement Cozia, se va desfășura ce-a de-a doua ediție a proiectului de tineret ”Școala de Orientare Turistică și Alpinism”.

Cu această ocazie, voluntari din cadrul Clubului de Turism și Ecologie Buila Vânturarița, vor susține cursuri cu privire la elementele cartografice ale hărților topografice – coordonate geografice, coordonate rectangulare, prezentarea hărților folosite în orientarea turistică, nodul semicabestan, folosit la coborârea în rapel dirijat, dar și la urcarea pe coardă cu ajutorul nodului de blocare prusik.

Necesitatea organizării celei de-a doua ediții a acestui curs, a venit din deschiderea cu care a fost primită prima ediție, participanții fiind încântați de cunoștințele dobândite, dat fiind faptul că s-au făcut și aplicații practice.

Serile pe toată perioada șederii în centrul de tineret, vor fi animate de focul de tabără și recitalurile de muzică folk, care se vor organiza.