Timp de un an și jumătate, CCI vâlcea a oferit…ALTERNATIVE pentru 700 de persoane


Camera de Comerţ şi Industrie Vâlcea a implementat în perioada 31 martie 2014-30 septembrie 2015 proiectul ALTERNATIVE pentru TINE! în parteneriat cu Camera de Comerţ şi Industrie Gorj, Camera de Comerţ şi Industrie Harghita, Camera de Comerţ şi Industrie Mureş, Centrul Naţional pentru Servicii de Informare – Pleven, Bulgaria.
Unul dintre principalele obiective specifice ale proiectului a constat în sprijinirea dezvoltării de competenţe şi oţinerea de calificări non-agricole. Potenţialii beneficiari au fost selectaţi din rândul angajaţilor, persoanelor inactive, persoanelor ocupate în agricultura de subzistenţă şi şomerilor.
Contribuţia adusă beneficiarilor din mediul rural este substanţială. Menţionăm mai jos câteva dintre principalele rezultate din cadrul proiectului:
sprijinirea dezvoltării de competenţe şi obţinerea de calificări non-agricole pentru 248 de persoane; înfiinţarea a 12 puncte locale de informare şi asistenţă (InfoAsist RURAL); organizarea a peste 75 de întâlniri de informare; furnizarea a 8 programe de Competenţe antreprenoriale; acordarea a 40 de premii celor mai bune planuri de afaceri; peste 700 persoane au beneficiat de informare directă privind oportunităţile de ocupare în domenii non-agricole şi sprijin pentru iniţiative antreprenoriale; aproximativ 500 de beneficiari au fost instruiţi cu privire la tehnicile de căutare a unui loc de muncă, şi au fost asistate pentru interviu de angajare, competenţe antreprenoriale şi concurs de plan de afaceri;
S-au organizat două vizite de schimb de bune-practici antreprenoriale la întreprinderi mici din zona rurală din Bulgaria pentru un număr de 40 de persoane din cadrul proiectului. Persoanele implicate în proiect au beneficiat pe lângă formare profesională, schimburi de bune-practici, consiliere şi orientare profesională şi de subvenții si premii în cadrul unor concursuri.
Toate aceste rezultate, lăudabile de altfel, au fost trecute ieri în revistă de către managerul acestui proiect îndrăzneț – Lidia Giosan, care a precizat, pe lângă datele tehnice, că finalitatea lui nu ar fi fost posibilă fără echipa de implementare, căreia i-a mulțumit.