Timp de o săptămână, Râmnicul este scena teatrului naţional şi internaţional (1)


Ariel_Inter_FestVineri, într-o conferinţă de presă, organizată în Sala de consiliu a Primăriei municipiului, a avut loc lansarea Festivalului de Teatru „Ariel Inter Fest”, ediţia a II-a, ce se desfăşoară în perioada 22-29. La conferinţă au luat parte primarul Emilian Frâncu, directorul Teatrului Ariel, regizoarea Doina Migleczi (iniţiatoarea acestui festival), dramaturgul Doru Moţoc, criticul de teatru Sebastian Vlad Popa, binecunoscutul actor Victor Rebengiuc şi membri ai echipei Teatrului Ariel (care s-au ocupat de organizarea festivalului).

Cu această ocazie, primarul Râmnicului, Emilian Frâncu, a declarat: „Acest festival de teatru este patronat de municipalitate, dar gestionat de Teatrul Municipal Ariel, care, iată, ne oferă prilejul să avem o deschidere largă spre Europa. Dar şi să atragem, aici, la Râmnic Vâlcea, trupe de teatru de mare valoare, actori şi regizori de valoare. În afară de oferta directă cu care publicul se va întâlni, au loc, în această perioadă, workshop-uri şi alte evenimente legate de actul dramatic. Le mulţumesc invitaţilor că participă la acest eveniment festiv de început şi cred eu că publicul larg va participa la cât mai multe manifestări teatrale, dar şi la celelalte evenimente prilejuite de Ziua Imnului, o mare sărbătoare a noastră, care, iată, într-un fel se completează armonios cu acest festival de teatru”.

De asemenea, vă redăm şi declaraţia invitatului organizatorilor, binecunoscutul actor Victor Rebengiuc: „Am descoperit un oraş absolut minunat, un oraş în care aş dori să-mi petrec ultimele mele zile ale bătrâneţii, pentru că este liniştit, civilizat, curat, cochet, n-am întâlnit multe oraşe ca Vâlcea în ţară, deşi am umblat foarte mult. Festivalul Ariel Inter Fest, patronat de Teatrul Ariel, mi se pare un lucru deosebit, un lucru care înseamnă foarte mult pentru cultura românească. Efortul acesta de a face cunoscută cultura românească, trebuie aplaudat întotdeauna şi pe toţi cei care-l sprijină, pentru că cultura românească de asta duce lipsă, nu de oameni capabili, ci de faptul că nu este sprijinită”.

Deschiderea festivalului a avut loc ieri, la Cinematograful Ostroveni, de la ora 20.00. După prezentarea invitaţiilor şi a alocuţiunilor susţinute cu acest prilej, s-a desfăşurat spectacolul Livada de vişini, în regia lui Aurel Palade, prezentat de Teatrul Municipal „Ariel” din Râmnicu Vâlcea.
CONTINUARE …