Termen schimbat pentru plata subvențiilor


Subvențiile vor putea fi plătite până la 30 septembrie pen­tru că termenul a fost prelungit în condițiile în care nu s-au putut efectua toate plățile până la termenul-limită inițial, adică 30 iunie. În cursul lunii iunie 2016, Comisia Europeană a anunțat că statele membre pot solicita o prelungire pentru plata subvențiilor europene din campania 2015 către fermieri până la 15 octombrie 2016, fără ca acestea să suporte penalități.
Măsura a fost adoptată ca urmare a dificultăților experimentate de mai multe Agenții de Plăți din statele membre în cadrul primului an de plăți, din Noua Politică Agricolă Comună. Potrivit celui mai recent comunicat APIA, suma totală autorizată la plată pentru cererile unice din Campania 2015 pe toate tipurile de fonduri (Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), Fondul European pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală (FEADR) și Buget Național), este de 1,33 miliarde de euro pentru un număr de 829.307 beneficiari.