Termen depăşit pentru rambursarea diferenţei de dobândă


• Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează beneficiarii că azi a fost ultima zi în care puteau fi depuse cereri de acord prealabil pentru finanţare prin rambursarea diferenţei de dobândă pentru creditele contractate • Potrivit APIA, este vorba despre creditele contractate în baza Ordonanţei Guvernului nr. 25/2010, aprobată cu modificări prin Legea nr. 206/2011

Conform OMADR nr.16/2012, cererea de acord prealabil trebuia depusă la centrul judeţean APIA  pe raza căruia beneficiarul are sediul social sau unde a depus cererea de plată pentru schemele de sprijin pe suprafaţă. Acordul prealabil pentru finanţare prin rambursare a diferenţei de dobândă pentru creditele contractate trebuie emis de către centrul judeţean în termen de 5 zile lucrătoare de la data depunerii cererii de acord prealabil.

Beneficiari au fost producătorii agricoli persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale şi întreprinderi familiale constituite potrivit OUG nr.44/2008 şi/sau persoane juridice, grupuri de producători recunoscute, inclusiv recunoscute preliminar, sau organizaţii de producători recunoscute, organismele/organizaţiile de cercetare, respectiv universităţi, institute şi staţiuni de cercetare-dezvoltare din domeniul agricol, indiferent de statutul lor juridic sau de modul lor de finanţare, al căror scop principal este de a realiza cercetare fundamentală, cercetare industrială ori dezvoltare experimentală, întreprinderi mici şi mijlocii care îşi desfăşoară activitatea în sectorul producţiei de produse agricole primare. Schema de ajutor de stat privind asigurarea accesului la finanţare în agricultură constă în subvenţionarea ratei dobânzii la creditele bancare contractate de producătorii agricoli cu instituţiile de credit sau cu instituţiile financiare nebancare în perioada 28 ianuarie 2011 – 31 decembrie 2011, cu aplicabilitate până la 31 decembrie 2013.

Solicitanţii pentru care a fost emis acordul prealabil de finanţare, care au rambursat ratele la credit şi dobânzile aferente la termenele prevăzute în graficele de rambursare stabilite prin contractele de credit, depun cererea anuală pentru subvenţionarea ratei dobânzii la creditele bancare contractate, la centrele judeţene)al municipiului Bucureşti, până la data de 29 februarie 2012, pentru anul 2011.