Teologia Crucii


Una dintre figurile luminoase ale Ortodoxiei românești, ale Bisericii luptătoare este Părintele Chesarie Gheorghescu, care se înscrie pe linia tradiției monahale românești a secolului XX, întrupată de Părintele Ilie Cleopa. Părintele Paisie Olaru, Părintele Arsenie Papacioc, Părintele Benedict Ghiuș, Părintele Adrian Făgețeanu. Părintele Justin Pârvu et alii, o linie de forță a duhovniciei, dar și a jertfelnicei cuminecătoare.
Părintele Chesarie Gheorghescu este și o figură reprezentativă a teologiei cărturărești: absolvent al Academiei Teologice de la Moscova, doctor în teologie, cu o teză coordonată de Părintele Profesor Dumitru Stăniloae, teză referitoare la „Iconomia Dumnezeiască și Iconomia Bisericească în învățătura Ortodoxă”, autor a unor importante studii de teologie fundamentală, apologetică și dogmatică, părintele Chesarie continuă cercetarea, pe urmele magiștrilor săi patrologi: Dumitru Stăniloae, Ioan G. Coman, Petru Rezuș, Emilian Vasilescu, Ioan Rămureanu, Nicolae Ghițescu, Nicolae Nicolaescu, Dumitru Fecioru, Teodor Bodogae.
Făcând parte dintr-o generație de mucenici și mărturisitori, părintele Chesarie Gheorghescu avea să treacă, între anii 1960-1964, prin geografia penitenciară comunistă de la Uranus, Jilava, Dej, Gherla, ca urmare a denunțării decretului bolșevic al lui Dej (410/1959) de desființare a monahismului românesc. După eliberarea deținuților politici din 1964, părintele Chesarie este trimis cu domiciliul forțat la Mănăstirea dintr-un Lemn, fiind considerat persoana non grata, dar având condescendența de la Episcopia Râmnicului de a sluji ca preot și duhovnic aici, deși avea interdicție civică 10 ani, sub raport politic.
O viață presărată de suferință, la care s-au adăugat, uneori, și nedreptățile făcute Părintelui chiar de către unii slujitori ai Bisericii. Cu toate acestea, Părintele a continuat în tăcere și rugăciune jertfelnicia sa, fiind convins că nimic nu este mai frumos decât a suferi pentru Hristos, spre slava Lui și a Bisericii Lui.
Asemenea Părinților Constantin Voicescu, Liviu Brânzaș, Gheorghe Calciu Dumitreasa, Justin Pârvu, Părintele Chesarie Gheorghescu are o atitudine netă împotriva comunismului și a slujitorilor săi, denunțând, din postura staturii sale morale, tot răul care s-a propagat în interiorul Bisericii prin aceste mamone. Apelul constant al Părintelui Chesarie vizează responsabilizarea slujitorilor Bisericii referitoare la recunoașterea și prețuirea martirilor români, în măsura în care „românii cei prigoniți să devină pelerini la locurile sfinte ale românismului”: Aiud, Pitești, Gherla, Târgșor, Jilava, Periprava, Cavnic, Miercurea Ciuc, Mislea, Sighet, Uranus, Canal Dunărea – Marea Neagră, Alba-Iulia, Vaslui, geografia rezistenței românești anticomuniste.
Această generație mărturisitoare a stat sub semnul sfintei Cruci, „un semn de cinste, de laudă și de dumnezeiască putere, încă din vremea apostolilor”. Părintele Chesarie Gheorghescu subliniază impor­tanța crucii în viața credincioșilor, demontând prejudecata falsă potrivit căreia cinstirea Sfintei Cruci s-a născut sub Constantin cel Mare. De fapt, cinstirea Sfintei Cruci „este o moștenire sfântă provenită din sufletul cel curat al apostolilor”, „parola secretă de recunoaștere a creștinilor între ei”, în timpul prigoanelor, înainte de Constantin cel Mare. Sfântul Apostol Pavel cere creștinului să nu se poarte ca „un vrăjmaș al Crucii lui Hristos” (Filipeni III, 18), fixând conștiința întregii creștinătăți în perioada prigoanelor – „În ce mă privește, mie să nu-mi fie a mă lăuda decât numai în crucea Domnului nostru Iisus Hristos, prin care lumea este răstignită pentru lume și eu pentru lume” (Sf. Apostol Pavel, Galateni VI, 14). Această atitudine exemplară a creștinilor este exprimată de Tertulian, Origen, Sf. Irineu și alți Sfinți Părinți ai Bisericii creștine.
Creștinismul „nu privește Crucea cu ochiul omului obișnuit” – în acest caz, crucea reprezintă „un cumplit instrument de pedeapsă din istoria lumii pentru marii criminali” – ci „cu ochiul Domnului Nostru Iisus Hristos” – crucea este transformată în instrument de mântuire. Teologia Crucii – Crucii tale ne închinăm, Stăpâne, și Sfântă învierea Ta o lăudăm, și o mărim, așa cum este în învățătura ortodoxă – este o teologie a luptei și a biruinței, a mântuirii lumii și a fiecăruia dintre noi.
A ne lua propria cruce și a-I urma Lui (Matei, X, 38), așa cum ne cere Mântuitorul Hristos, este angajarea noastră în lupta permanentă împotriva propriilor păcate și a răului, a egoismului devastator și a tuturor patimilor. Asumarea propriei cruci presupune efortul nostru neîncetat de a institui binele și de a merge mai departe pe drumul mântuirii, slujind lui Hristos. Crucea nu constituie doar semnul biruinței, al victoriei finale, ci și instrumentul infailibil de protecție împotriva duhurilor rele, un gest de umilință și smerenie, prin care cerem ajutorul celeilalte lumi, a Puterilor și Stăpânilor de a pogorî asupra noastră.
Crucea lui Hristos este Crucea Învierii, momentul trecerii la o nouă viață duhovnicească, triumful binelui și al Celui Drept împotriva răului, deschiderea spre împărăția lui Dumnezeu, unde totul este strălucitor și etern. Teologia Crucii este o reînnoire interioară a ființei umane, chemată la războiul nevăzut împotriva lepădării de sine, dar și la bucuria duhovnicească de a se împărtăși cu și întru Hristos. Teologia Crucii nu implică doar practicarea credinței și a nădejdii, ci și a iubirii care le întrece și le împlinește pe toate. Așadar, crucea e simbolul biruinței vieții veșnice asupra morții.
Părintele Chesarie Gheorghescu și-a desăvârșit opera sa atât la nivelul formării de caractere puternice, de ucenici pentru slujirea Bisericii, cât și la nivelul teologiei academice, prin lucrări semnificative, care revigorează câmpul cercetării. Un exemplu pentru ceea ce înseamnă trăirea duhovnicească și apărarea credinței, Părintele Chesarie reprezintă un reper al Ortodoxiei. Trecând prin calvarul închisorilor comuniste și urcând Golgota suferinței românești, Părintele Chesarie Gheorghescu rămâne o figură semnificativă a elitei mărturisitoare.
În prelungirea elitei mărturisitoare, includem și o addendă substanțială consacrată altor reprezentanți ai rezistenței anticomuniste: Pr. Justin Pârvu, Pr. Liviu Brânzaș, Pr. Arsenie Boca, Pr. Gheorghe Calciu Dumitreasa, Pr. Chesarie Gheorghescu, Petru Baciu, Dumitru Oniga, completând tabloul Bisericii luptătoare, în confruntarea Sa cu răul.
Recuperarea figurilor reprezentative ale elitei mărturisitoare constituie o posibilitate majoră de revenire la normalitate, prin raportarea la adevăratele repere. Toți acești mărturisitori ai credinței creștine reprezintă singurele noastre modele, unitatea de măsură și de creștere firească a națiunii române.