Tentativă de viol în Livezi. Agresorul a ajuns după gratii


Polițiștii vâlceni informează, prin intermediul unui comunicat de presă, că în seara zilei de 21 octombrie, în comuna Livezi a fost anunțată telefonic o tentativă de viol. Conform acestor informații, un localnic a agresat o vecină, bărbatul încercând să întrețină relații sexuale cu femeia împotriva voinței ei. „Deplasându-se la faţa locului, poliţiştii au stabilit că femeia a fost acostată de D. Ion, acesta exercitând acte de violenţă asupra victimei, încercând să întreţină relaţii sexuale, contrar voinţei acesteia. Victima a ţipat după ajutor, iar agresorul a fugit”, se precizează în comunicatul de presă.
După ce a fost reținut de către polițiști, pe numele bărbatului în cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de lovire sau alte violenţe şi tentativă de viol. În baza probatoriului administrat, bărbatul a fost reţinut 24 de ore pe bază de ordonanţă, fiind ulterior încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea.
În cursul zilei de 22 octombrie, bărbatul a fost prezentat instanţei de judecată cu propunerea de arestare preventivă. Magistraţii au admis propunerea procurorului de caz, fiind emis mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile. Oamenii legii mai fac cunoscut și faptul că vor fi continuate cercetările pentru stabilirea întregii situaţii.