Tenismenele de la CSŞ se pregătesc pentru ultima etapă din Divizia A şi „Paleta de Argint”


• competiţiile vor avea loc luna aceasta, în Bucureşti şi Bistriţa Năsăud
 

După recentele concursuri la care au participat şi au obţinut rezultate foarte bune (prin Lavinia Şandru şi Cristina Goleanu la Campionatul Naţional Şcolar de la Constanţa – junioare I; respectiv Georgiana Târziu, Miruna Stanciu, Bianca Bălan şi Andreea Manda la Buzău – junioare III), tenismenele Clubului Sportiv Şcolar Râmnicu Vâlcea se pregătesc acum pentru alte întreceri foarte importante. Sub coordonarea antrenorilor Mihaela Truşcă şi Cristian Popescu, practicantele tenisului de masă şi-au reluat antrenamentele pentru „atacarea” primului obiectiv al perioadei imediat următoare, acesta fiind reprezentat de ultima etapă din cadrul Diviziei A. Conform declaraţiilor antrenoarei Mihaela Truşcă, întrecerea pe echipe se va disputa în perioada 8-9 iunie, în Capitală, iar tenismenele vâlcene vor întâlni o grupare din Bucureşti, miza întrecerii reprezentând-o ocuparea locului trei în Divizia A la tenis de masă.

De asemenea, tot în această lună (mai exact în perioada 27-30 iunie), tenismenele Clubului Sportiv Şcolar Râmnicu Vâlcea se vor afla la Bistriţa Năsăud, acolo unde se va organiza o nouă ediţie a tradiţionalei întreceri destinată tenisului de masă, intitulată „Paleta de Argint”. Referitor la modul de disputare al acestui concurs, antrenorul Cristian Popescu ne-a informat că el se adresează atât echipelor, cât şi sportivilor la individual: „Competiţia de la Bistriţa are un grad ridicat de dificultate pentru că la startul ei se vor regăsi peste 150 de sportivi din toată ţară, aceştia urmând să se întreacă atât pe echipe, cât şi individual. Ca obiectiv, la individual aşteptăm calificarea din grupe pe tabloul principal, adică în faza şaisprezecimilor de finală, acolo unde vor ajunge cei mai buni 32 de sportivi. De asemenea, şi la echipe ne dorim o clasare pe un loc cât mai bun, urmând să participăm cu două echipe”.
 

Popescu: „Tenisul de masă este un sport fără priză prea mare la public”
 

Antrenorul secţiei Tenis de masă din cadrul CSŞ ne-a vorbit şi despre dificultăţile pe care le întâmpină atunci când este nevoie de formarea unor noi grupe. Acesta ne-a mărturisit, cu regret, că nu sunt foarte mulţi copii şi părinţi interesaţi de acest sport, în comparaţie, spre exemplu, cu atracţia care există pentru fotbal. Totuşi, au fost identificate câteva soluţii viabile pentru atragerea copiilor spre tenis, CSŞ încheind un parteneriat cu Şcoala I. Ghe. Duca din Râmnic (fosta şcoală nr. 2): „Tenisul de masă este un sport fără priză prea mare la public. Nu este la fel de uşor să atragi copiii la tenis precum la fotbal. Însă noi trebuie să găsim soluţii pentru a-i atrage la tenis şi în acest sens colaborăm cu Şcoala I. Gh. Duca pentru a descoperi, de la o vârstă cât mai fragedă, copiii cu talent la tenis. Spre exemplu, la Paleta de Argint de la Bistriţa vom participa cu tenismene de 8-10 ani, şi, pentru a forma un copil, este nevoie de 2-3 ani de muncă. Deci, concluzia care se desprinde de aici este că noi trebuie să găsim copiii talentaţi la tenis de masă foarte de timpuriu, de când aceştia au doar 6-7 ani”.
 

Directorul Bugheanu este mulţumit de activitatea secţiei Tenis de masă
 

Nicolae Bugheanu, directorul Clubului Sportiv Şcolar Râmnicu Vâlcea ne-a declarat că toate aceste rezultate foarte bune obţinute de tenismene nu puteau fi realizate fără munca asiduă depusă de cei doi antrenori, Mihaela Truşcă şi Cristian Popescu, alături, desigur, de eforturile sportivelor care au mânuit paleta cu multă dexteritate. „Îi felicit pe cei doi antrenori pentru aceste performanţe şi, de asemenea, şi pe sportivele care s-au pregătit şi au muncit mult pentru a se clasa, mai mereu, pe cele mai bune locuri din ţară. Eu sunt mulţumit de rezultatele obţinute de secţia Tenis de masă şi pot spune că selecţia sportivilor este foarte bine realizată de către cei doi antrenori. Sunt convins că rezultatele foarte bune nu vor întârzia să apară nici în sezoanele viitoare. De altfel, toate cadrele didactice care activează în cadrul clubului sunt oameni bine pregătiţi, foşti sportivi de performanţă, care nu precupeţesc nici un efort în pregătirea elevilor, participând sâmbăta şi duminica la antrenamente şi competiţii. Mă bucur mult când ştiu că profesorii de la noi sunt apreciaţi de conducerea Inspectoratului Şcolar, ei implicându-se şi în activităţile desfăşurate de Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret a judeţului Vâlcea, contribuind la realizarea calendarului anual”, ne-a mărturisit Nicolae Bugheanu, directorul de la CSŞ Râmnicu Vâlcea.