„Telenovela” Samson s-a încheiat


• nigerianul rămâne la Vâlcea
După ce a fost aproape de a semna cu FC Olt Slatina în Liga a III-a, dar și cu alte grupări din liga secundă de fotbal, Samson Nwabueze a decis, într-un final, să rămână la CS Municipal Râmnicu Vâlcea. Acesta face parte din „vechea gardă” a trupei noastre, construită pe „scheletul” Damilei Măciuca. Conform unei informații de presă venită dinspre conducerea echipei din Parcul Zăvoi, Samson Nwabueze a semnat prelungirea angajamentului pentru formația la care a evoluat încă din anul 2012. De asemenea, Mihai Deaconescu și-a găsit găsit club la care să evolueze sub formă de împrumut. Astfel, Miță Deaconescu va juca în noul sezon pentru CS Mioveni.
„Sami s-a născut pe 20 aprilie 1988, în Nigeria şi a mai evoluat în România la Callatis Mangalia şi CSMS Iaşi. Nwabueze este logodit cu o vâlceancă şi vorbeşte cursiv limba română. În schimb, Mihai Deaconescu o să fie împrumutat până la vară la colega de serie a CSM-ului, CS Mioveni, acolo unde îl va avea ca antrenor pe Claudiu Niculescu, fostul tehnician al echipei noastre”, se arată în comunicatul de presă la care am făcut referire.