Teatrul „Ariel” și Filarmonica „Ion Dumitrescu” vor primi finanțare de la bugetul de stat


Marţi, 23 februarie 2021, primarul Mircia Gutău a participat, la Bucureşti, la întâlnirea de lucru a Comitetului Director al Asociaţiei Municipiilor din România cu Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Barna Tánczos, şi alţi oficiali ai MMAP pe diverse teme de interes general pentru administraţiile locale. În cadrul reuniunii Comitetului Director al AMR s-a confirmat aprobarea demersului iniţiat încă de anul trecut de un grup de edili din care a făcut parte şi primarul Mircia Gutău, prin care se solicita susţinerea financiară pentru instituţiile de cultură aflate în subordinea autorităţilor locale. Astfel, în proiectul bugetului pentru anul în curs, s-a stipulat că o cotă de 2% din impozitul pe venit va fi alocată municipiilor într-un cont distinct, având ca destinaţie finanţarea instituţiilor de spectacole (teatre şi opere). Această «mișcare» este de natură a degreva substanţial bugetul local al Râmnicului de sume importante care pot fi dirijate către investiţii, co-finanţarea unor proiecte europene sau protecţia socială a categoriilor defavorizate. În municipiu, instituțiile care fac obiectul acestui demers al AMR sunt Teatrul „Ariel” și Filarmonica „Ion Dumitrescu”.
Material realizat cu spriinul Biroul de Presă al Primăriei Râmnicu Vâlcea